NEMȚIE s. f. sg. 1. (Învechit și prin Transilv. în construcții prepoziționale) Limba germană. Tălmăcirea după cea adevărată, scoasă după nemție, dă porunca ce au dat aghentul chesaricesc (a. 1803). Doc. Ec. 72. Cărticica năravurilor bune, pentru tinerime, acum întîi de pre nemție pre românie întoarse [Titlu]. ap. IoRgA, l. Ii, 325. Se fac niște triunghiuri de jolgiu, care pre aiuri se numesc pe nemție – „țoacăni”. viciu, gl. 91. 2. (Regional; în construcții prepoziționale) Modă orășenească, haine orășenești. Fata care-mi place mie Se tot poartă pe nemție, Ca să-mi facă necaz mie. Mat. Folk. 888. 3. (Rar) Nemțime. Cf. Polizu. Închipuie-ți petrecere, să-l avem pe dacoromânașul nostru în mijlocul nemției! Caragiale, o. vi, 36. – Neamț + suf. -ie.