17 definiții pentru negoț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEGÓȚ, (rar) negoțuri, s. n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerț (particular). ♦ Tranzacție comercială; târg, învoială. 2. (Înv. și pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.

NEGÓȚ, (rar) negoțuri, s. n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerț (particular). ♦ Tranzacție comercială; târg, învoială. 2. (Înv. și pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.

negoț sn [At: CORESI, EV 302 / V: (înv) ~gațiu, (reg) ~guț / Pl: (rar) ~uri, (îvp) ~oațe / E: ml negotium] 1 (Înv; lpl) Afaceri. 2 (Înv; lpl) Ocupații profesionale. 3 Activitate economică privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor, schimbul de produse sub formă de vânzare-cumpărare Si: comerț, negustorie. 4 (Înv; îla) De ~ Destinat vânzării. 5 (Înv; îal) Comercial. 6 Tranzacție comercială Si: învoială, târg. 7 (Îvp; ccr) Marfă. 8 (Trs; Mar) Bunăstare. 9 (Trs; Mar) Avere. 10 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

NEGÓȚ, negoțuri, s. n. 1. Comerț, negustorie. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. GHEREA, ST. CR. II 136. Pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. NEGRUZZI, S. I 144. 2. (Învechit și regional) Marfă. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Să face-o boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20. – Pl. și: (rar) negoațe (SEVASTOS, N. 137).

NEGÓȚ ~uri n. Comerț particular; negustorie. /<lat. negotium

negoț n. comerț, trafic. [Lat. NEGOTIUM].

1) negóț n., pl. urĭ și (vechĭ) oațe (lat. nĕgotium, din nec, nicĭ, nu, și ótium, repaus,răgaz; it. negozio). Comerciŭ. Vechĭ. Rar azĭ (Trans. Ban.) Marfă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

negóț s. n., pl. negóțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NEGÓȚ s. v. afacere, chestiune, interese, marfă, problemă, produs, treabă.

NEGOȚ s. comerț, negustorie, (rar) prăvălie, (înv. și reg.) sfîrnărie, (turcism înv.) pazarlîc. (Se ocupa cu ~.)

negoț s. v. AFACERE. CHESTIUNE. INTERESE. MARFĂ. PROBLEMĂ. PRODUS. TREABĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

negóț (negóțuri), s. n. – Comerț. Lat. nĕgōtium (Pușcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it. negozio. Se poate presupune o origine it. (Pascu, Beiträge, 11), dar prezența din sec. XVI a unui pl. negoațe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradițional. Der. neguța, vb. (a tîrgui; a cumpăra; a vinde), de la negoț (după Pușcariu 1165 și Candrea-Dens., 1217, din lat. *nĕgōtiāri); neguțător, s. m. (comerciant), cu suf. -tor (după REW 5880 și Rosetti, I, 169), din lat. nĕgōtiātor; după Pascu, Beiträge, 11, din it.); neguțătoresc, adj. (de negoț); neguțătorește, adv. (în chip negustoresc); neguțători, vb. (a face comerț); neguțătorie, s. f. (comerț); neguțitor (mr. neguțitor), s. m. (înv., cupeț); negustor, s. m. (comerciant; Arg., înșelat), reducere a formei anterioare; negustoreasă (var. înv., neguțitoreasă), s. f. (soție de negustor); negustoresc (var. înv., neguțitoresc), adj. (comercial); negustorește, adv. (în chip negustoresc); negustori (var. înv., neguțitori), vb. (a face negoț); negustorie (var. înv., neguțitorie), s. f. (comerț, trafic); negocia, vb., din fr. négocier; negociator, s. m., din fr. négociateur; negociați(un)e, s. f., din fr. négociation.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

negóț, negóțuri, s.n. (înv. și pop.) 1. (la pl.) treburi, afaceri, ocupații; daraveri. 2. marfă. 3. bunăstare, avere, bogăție. 4. numele unui joc de copii.

Intrare: negoț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • negoț
  • negoțul
  • negoțu‑
plural
  • negoțuri
  • negoțurile
genitiv-dativ singular
  • negoț
  • negoțului
plural
  • negoțuri
  • negoțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

negoț

  • 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; comerț (particular).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comerț negustorie 2 exemple
    exemple
    • Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. GHEREA, ST. CR. II 136.
      surse: DLRLC
    • Pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. NEGRUZZI, S. I 144.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105.
      surse: DLRLC
    • Să face-o boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20.
      surse: DLRLC
  • comentariu rar Plural și: negoațe.
    surse: DLRLC

etimologie: