naufragiu sn [At: MAIOR, T. 14/17 / P: na-u~ / V: (rar) ~fraj / Pl: ~ii, (rar) ~age / E: lat naufragium, it naufragio, fr naufrage] 1 Accident al unei nave, care provoacă scufundarea ei sau o pune în imposibilitate de a-și continua drumul Si: (rar) naufragiere (2), (înv) naiefrângere. 2 (Fig) Pagubă. 3 (Fig) Nenorocire. 4 (Fig) Dezastru. 5 (Fig) Ruină. 6 (Fig) Distrugere. 7 (Fig) Eșec total.

*NAUFRAGIU (pl. -gii) sn. 1 ⛵ Sfărîmarea, prăpădirea, înnecarea unei corăbii sau unui vapor care s’a lovit de o stîncă, etc. ¶ 2 Ⓕ Pierzare [fr. < lat.].

NAUFRAGIU, naufragii, s. n. Scufundare sau eșuare a unei nave; avariere gravă sau accident care scoate o navă din circulație. Ce întîmplare grozavă are loc?... Un naufragiu, un cataclism, o trombă marină care sfărîmă totul? BOGZA, C. O. 19. În fundul curții sub un uriaș șopron, toate sfărîmăturile... se adunau zi cu zi, ca în urma unui vast naufragiu. ANGHEL, PR. 84. În Constantinopole vă sînt apoi cunoscute piedicile ce avurăm, apoi naufragiul ce cercarăm la înturnare. GHICA, A. 804.

NAUFRAGIU s.n. 1. Scufundare a unei nave; accident sau avarie care scoate o navă din circulație. 2. (Fig.) Ruină, distrugere, eșec total. [Pron. na-u-fra-giu. / < lat. naufragium, cf. fr. naufrage, it. naufragio].

NAUFRAGIU s. n. 1. accident grav, avarie care scoate o navă din circulație, prin scufundare, rupere sau eșuare. 2. (fig.) ruină, distrugere, dezastru. (< lat. naufragium, it. naufragio)

NAUFRAGIU ~i n. 1) Avariere a unei nave în urma unui accident, care poate provoca scufundarea sau imposibilitatea de a-și continua calea; catastrofă maritimă. A suferi un ~. 2) fig. Eșec total. [Sil. -na-u-] /<lat. naufragium, fr. naufragie

naufragiu n. 1. sfărâmarea unei corăbii; 2. fig. ruină, pagubă mare.

* naufrágiŭ n. (lat. naufragium din *navifragium, d. navis, navă, și frangere, a frînge). Înecarea saŭ spargerea uneĭ corăbiĭ și imposibilitatea de a maĭ înainta, cum ar fi aruncarea eĭ pe niște stîncĭ: a face, a suferi naufragiŭ. Fig. Ruină, mare pagubă: naufragiu uneĭ averĭ. – Și naŭ-.

naufraj sn vz naufragiu

naufragiu (desp. na-u-fra-) s. n., art. naufragiul; pl. naufragii, art. naufragiile (desp. gi-i-)

naufragiu [giu pron. gĭu] (na-u-fra-) s. n., art. naufragiul; pl. naufragii, art. naufragiile (-gi-i-)

naufragiu s. n. (sil. na-u-fra-) (-giu pron. -giu), art. naufragiul; pl. naufragii, art. naufragiile (sil. -gi-i-)

naufragiu

naufragiu, -gii.

NAUFRAGIU s. (MAR.) (înv.) naiefrângere.

NAUFRAGIU s. (MAR.) (înv.) naiefrîngere.

NAUFRAGIU s. n. 1. Accident al unei nave, care provoacă scufundarea ei sau o pune în imposibilitate de a-și continua drumul; (rar) naufragiare, (învechit) naiefrîngere. Îl întrebă în ce chip au căzut în naufragiu (sfărmare sau frîngere de corabie) și pentru ce pricină se află el pre ținutul său. MAIOR, T. 14/17. Un locuitor îndemînatic... care auzisă vorbind de acest naufragiu (sfărîmare și înecare de corabie), s-au dus în partea locului. CR (1829), 260²/1. Ospățul ce dă Dido lui Enea celui izbăvit de naufragiu (înecarea corăbiei). ib. (1832), 280¹/21. Între multe alte s-au informat în Anglia o soțietate numită de naufraj (sfărmarea corăbiilor) pentru de a agiuta pe acii ce pătimesc pe mare asemene nenorocire. AR (1838), 347²/29. Fură amenințați de un naufragiu complect și rămaseră în voia valurilor. HELIADE, D. J. 110/27. Bering merge să vază pămîntul cel mare, ce-l zărise la 1725 și, făcînd naufragiu, ...piere. GENILIE, G. 52/20, cf. NEGULICI, POLIZU. La Constantinopole vă sînt apoi cunoscute piedicile ce avurăm; apoi naufragiul ce cercarăm la înturnare. ap. GHICA, a. 804, cf. PROT.-POP., n. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. În fundul curții, subt un uriaș șopron, toate sfărîmăturile... se adunau zi cu zi, ca în urma unui vast naufragiu. ANGHEL, PR. 84. Falsificatorul... pretinde că s-ar fi pierdut originalul de pe care a copiat și inventează fel de fel de împrejurări (incendiu, furt, naufragiu). BUL. COM. IST. I, 32. Mîna lui Mircea – cu nedespărțitul creion – se agita din răsputeri, ca mîna unui armator la ivirea corăbiei scăpate din naufragiu. TEODOREANU, m. II, 57. Un foc poate fi adeseori un cataclism mai înspăimîntător decît un naufragiu. BOGZA, a. Î. 536, cf. id. C.O. 19. Trăsura părea o biată barcă fără catarge, zvîrlită de vînturi potrivnice, spre naufragiu. GALAN, B. II, 114. Dacă echipajul lor nu dovedea o iscusință și o bravură nemaipomenită..., sfîrșitul nu putea fi decît naufragiul. TUDORAN, P. 177. Naufragiu, prin aruncarea corăbiei pe bancuri de nisip. id. ib. 405. 2. fig. Pagubă, pierdere; dezastru, nenorocire. cf. COSTINESCU, LM, ȘĂINEANU, D. U. Ca-ntr-o carte înțeleaptă Am cetit în fundul cupei Naufragiul ce m-așteaptă. MINULESCU, v. 16. – Pronunțat: na-u-. – pl.: naufragii și (rar) naufrage. – Și: (rar) naufraj (pl. naufraje) s.n. – Din lat. naufragium, it. naufragio, fr. naufrage.