8 definiții pentru născocire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

născocire sf [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 247/9 / Pl: ~ri / E: născoci] 1 Creare a ceva nou. 2 Inventare. 3-4 (Ccr) Obiect (creat sau) inventat. 5 Scornire a unui lucru inexistent. 6 Minciună. 7 Naștere. 8 Întâmplare.

NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.

NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.

NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.

născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíri

născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂSCOCÍRE s. 1. v. inventare. 2. v. invenție. 3. v. fantezie. 4. v. scornire. 5. v. minciună.

NĂSCOCIRE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. creație, invenție, plăsmuire, scornitură, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginației sau inteligenței sale.) 3. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. inventare, plăsmuire, scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.) 5. invenție, minciună, născoceală, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) erată

Intrare: născocire
născocire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • născocire
  • născocirea
plural
  • născociri
  • născocirile
genitiv-dativ singular
  • născociri
  • născocirii
plural
  • născociri
  • născocirilor
vocativ singular
plural

născocire

  • 1. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: minciună născoceală 3 exemple
    exemple
    • Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124.
      surse: DLRLC
    • Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82.
      surse: DLRLC
    • Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi născoci
    surse: DEX '98 DEX '09