MĂTURĂTURĂ s. f. 1. Măturare. Cf. POLIZU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. 2. Ceea ce se adună cu mătura ; gunoi. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. I se întâmplă să întîlnească în cutia unde cad măturâturile bucătăriei. . . [cîini] cu o înfățișare jalnică. GALACTION, O. 310. Felul materiei prime: rămășițele de la prelucrarea deșeurilor (resturilor) ; măturătura și fibrele scurte de la cardele de vigonie. IONESCU-MUSCEL, FIL. 73. - Pl.: măturături. – Mătura + suf. -(ă)tură.