16 definiții pentru muzicant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.

muzicant, ~ă smf [At: CĂLĂTORIE, I, 31r/14 / V: (reg) mozga~, moz~ / Pl: ~nți, ~e / E: it musicante, ger Musikant] 1 Persoană care execută piese muzicale la un instrument Si: (reg) mujicaș, (înv) muzic (1), muzicuș. 2 (Îcs) De-a ~nții Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 Persoană care cunoaște și care se ocupă cu muzica (1). 4 Persoană care are talent la muzică (1). 5 (Pex) Compozitor.

MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.

MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. Persoană care cîntă lă un instrument muzical; (învechit) persoană cu talent la muzică Erau muzicanți aleși de la Varșovia, cîntînd pe instrumente cu forme ciudate. SADOVEANU, O. VII 90. Natalia mea... este muzicantă din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 75. ◊ Fig. Orchestrația aeriană. și plină de farmec pe care o alcătuiesc... muzicanții înaripați. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ (Adjectival) Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mînoase... Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? ALEXANDRESCU, M. 178.

MUZICÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care cântă la un instrument muzical. [Cf. it. musicante, germ. Musikant].

MUZICÁNT, -Ă s. m. f. cel care cântă la un instrument muzical ca profesionist. (< it. musicante, germ. Musikant)

MUZICÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care cântă la un instrument muzical. 2) Persoană care se ocupă cu muzica; specialist în muzică. /<it. musicante, germ. Musikant

muzicant m. 1. cel ce știe muzica; 2. cel ce compune sau execută bucăți de muzică.

*muzicánt, -ă s. (it. musicante, d. musicare, a face muzică, a cînta). Care știe muzica, care compune saŭ execută cîntece: Verdi a fost un mare muzicant. Cîntăreț simplu de stradă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muzicánt s. m., pl. muzicánți

muzicánt s. m., pl. muzicánți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUZICÁNT s. (reg.) mujicaș, (înv.) muzic. (~ într-o fanfară.)

MUZICÁNT s. v. compozitor.

MUZICANT s. (reg.) mujicaș, (înv.) muzic. (~ într-o fanfară.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MUZICANT. Subst. Muzicant, muzician, muzicuș (reg.), muzicastru (depr.); instrumentist, orchestrant (rar); cîntăreț (rar), lăutar, zicaș (reg.), zicălaș (reg.), zicălău (reg.). Fluieraș, fluierar, trișcar; naist, naingiu, neisan (înv.), muscalagiu (înv. și pop.); buciumaș, tulnicaș; cimpoiaș, cimpoier; surlaș, surlar; flautist; clarinetist; oboist; fagotist; trompet, trompetist, trompetaș (înv.), cornist, gornist, trîmbițaș, trombaș (reg.), trubaci (înv.), trombonist; saxofonist. Organist; flașnetar. Acordeonist, armonist (rar). Violonist, viorist, ceteraș (reg.), scripcar (reg.), diblar (pop.); violoncelist; contrabasist, contrabas, basist; bandurist, bandurar (rar.); chitarist; cobzar. Harpist. Țambalagiu. Pianist. Toboșar, tobaș (reg.), barabanci (înv. și reg.), tambur (ieșit din uz), daragiu (înv.), vuvar (reg.). Adj. Muzical; lăutăresc. Vb. A cînta, a cînta la un instrument, a zice (pop.). A fluiera, a buciuma; a trîmbița, a trompeti; a bate toba, a vuvui (reg.). Adv. Lăutărește. V. artă, artist, cîntăreț, formație muzicală, forme și genuri muzicale, instrumente muzicale.

Intrare: muzicant
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muzicant
  • muzicantul
  • muzicantu‑
plural
  • muzicanți
  • muzicanții
genitiv-dativ singular
  • muzicant
  • muzicantului
plural
  • muzicanți
  • muzicanților
vocativ singular
  • muzicantule
  • muzicante
plural
  • muzicanților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muzicant, -ă muzicantă

  • 1. Persoană care cântă la un instrument muzical.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mujicaș muzic (subst.) 3 exemple
    exemple
    • Erau muzicanți aleși de la Varșovia, cîntînd pe instrumente cu forme ciudate. SADOVEANU, O. VII 90.
      surse: DLRLC
    • figurat Orchestrația aeriană și plină de farmec pe care o alcătuiesc... muzicanții înaripați. HOGAȘ, M. N. 116.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mînoase... Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? ALEXANDRESCU, M. 178.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii.
    surse: DEX '09 sinonime: lăutar
  • 3. învechit Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Natalia mea... este muzicantă din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 75.
      surse: DLRLC

etimologie: