mutelcă sf [At: SP. POPESCU, M. G. 28 / V: (reg) ~tarcă, ~earcă, ~ercă / Pl: ~lci / E: pn muterka, ucr мутерка] 1 Piesă de metal de mărime variabilă, găurită la mijloc, cu filet pe pereții găurii, și în care se fixează spirala unui șurub sau o tijă cu filet corespunzător. 2 (Lpl) Sfere de plumb găurite, înșirate pe coarda de jos a volocului sau a plasei de pescuit, ca să le țină la fundul apei. 3 (Mol; Dob) Coarbă. 4 (Prc) Parte a coarbei în care se fixează vârful. 5 (Reg; îf mutercă) Șurubelniță. 6 (Reg) Mitră² (2).

MUTELCĂ, mutelci, s. f. (Regional) Piuliță. Beregata domnișorului pomădat umbla repede, în sus și-n jos, ca o mutelcă. CAMILAR, N. II 142. Un om c-un ciocan de fier într-o mînă și c-o cheie pentru mutelci în alta s-apropie de gară. SP. POPESCU, M. G. 28. Șuruburi și mutelci te împiedecau la fiecare pas. ANGHEL, PR. 82.

MUTELCĂ ~ci f. pop. Piesă metalică, prevăzută cu o gaură filetată, care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător; piuliță. /<pol., ucr. muterka

mutarcă sf vz mutelcă

mutearcă sf vz mutelcă

mutercă sf vz mutelcă

mutércă și -elcă f., pl. ĭ (rut. pol. muterka, d. germ. mütterchen, mămucă, mutelcă, dim. d. mutter, mamă). Piuliță, șurub care cuprinde capătu altuĭ șurub (fr. écrou).

mutelcă s. f., g.-d. art. mutelcii; pl. mutelci

mutelcă s. f., g.-d. art. mutelcii; pl. mutelci

mutelcă s. f., g.-d. art. mutelcii; pl. mutelci

mutelcă, -ci.

MUTELCĂ s. v. șurubelniță.

MUTELCĂ s. v. piuliță.

MUTELCĂ s. (TEHN.) piuliță, (reg.) gîscă, (înv.) tîrșie.

mutelcă s. v. ȘURUBELNIȚĂ.

mutelcă (mutelci), s. f. – Piuliță. – Var. mutercă. Pol. muterka, din germ. Mütterchen „mămică” (Cihac, II, 207; Iordan, Dift., 95; Scriban; Iordan, BF, VI, 169). În Mold.