11 definiții pentru mutat (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUTÁT, mutaturi, s. n. Mutare. – V. muta.

MUTÁT, mutaturi, s. n. Mutare. – V. muta.

mutat1 sn [At: PSALT. 248 / Pl: ~uri / E: muta] 1 Pornire. 2 Deplasare. 3 Transferare. 4 (Înv) Emigrare. 5 (Înv) Exil. 6-8 Mutare (6-7, 15). 9 (Înv) Adăpost. 10 (Înv) Locuință. 11 (Fig; înv; cu determinări ca: „din viață”, „de la ceste pământești”, „dintre cei vii” etc.) Moarte (1). 12-15 Mutare (17-20). 16 (Înv; pgn) Transformare.

MUTÁT, (rar) mutaturi, s. n. Schimbare de locuință sau de domiciliu, mutare. Două muiaturi prăpădesc mai rău ca focul. BASSARABESCU, la TDRG. Să te ferească pronia de foc, de cutremur, de înec și de mutat. CARAGIALE, O. VII 159.

mutát m. Vechĭ. Om mutat (venetic). S. n., pl. urĭ. Sălaș, așezămînt. Azĭ. Acțiunea de a saŭ de a te muta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUTÁT s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

MUTAT s. mutare, permutare, permutație, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la...)

mutat s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

Intrare: mutat (s.n.)
mutat2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mutat
  • mutatul
  • mutatu‑
plural
  • mutaturi
  • mutaturile
genitiv-dativ singular
  • mutat
  • mutatului
plural
  • mutaturi
  • mutaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mutat (s.n.)

etimologie:

  • vezi muta.
    surse: DEX '09