musulman, ~ă [At: (a. 1783) GCR II, 131/12 / Pl: ~i, ~e / E: fr musulman] 1 smf Adept al religiei lui Mahomed Si: mahomedan. 2 smf (Prc) Turc. 3 a Care aparține cultului lui Mahomed Si: mahomedan (1), (îvr) mahometanicesc. 4 a (Prc) Turcesc.

MUSULMAN, -Ă, musulmani, -e, s. m. și f. Adept al mahomedanismului, mahomedan; (prin restricție) turc. El iese din Constantinopol... luînd cu sine și steagul cel sfînt, cu care musulmanii se credeau nebiruiți, cînd îl aveau în tabăra lor. BĂLCESCU, O. I 195. ◊ (Adjectival) Populația Iafei poate să se urce la 10 mii suflete. Cei mai mulți locuitori sînt arabi musulmani. BOLINTINEANU, O. 292.

MUSULMAN, -Ă adj., s.m. și f. Mahomedan; (p. ext.) turc. [< fr. musulman].

MUSULMAN, -Ă adj., s. m. f. mahomedan; (p. restr.) turc. (< fr. musulman)

MUSULMAN¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mahomedanism; propriu mahomedanismului; mahomedan. 2) Care profesează mahomedanismul; de credința lui Mahomed; mahomedan. /<fr. musulman

*musulmán, -ă s. și adj. (turc. musulman și busurman, d. pers. müsülman, care vine d. ar. muslim, pl. muslimin; ngr. musulmános; rus. busurmán; fr. musulman). Mohametan (ca Arabiĭ, Turciĭ ș. a.). – Vechĭ busurman, -ancă (subst.)

muzulman a. relativ la mahomedanism: religiune muzulmană. ║ m. cel ce profesează această religiune: un muzulman.

musulman adj. m., s. m., pl. musulmani; adj. f., s. f. musulmană, pl. musulmane

musulman adj. m., s. m., pl. musulmani; adj. f., s. f. musulmană, pl. musulmane

musulman adj. m., s. m., pl. musulmani; f. sg. musulmană, pl. musulmane

MUSULMAN s., adj. 1. s. v. mahomedan. 2. adj. v. mahomedan. 3. s., adj. mahomedan, (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin. (Armata ~.)

MUSULMAN s., adj. 1. s. (BIS.) mahomedan, (pop.) necredincios, păgîn, (înv.) agarean, busurman, (turcism înv.) muslim. (Un ~ arab.) 2. adj. (BIS.) islamic, mahomedan, (înv.) mahometanicesc. (Religia ~.) 3. s., adj. mahomedan, (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin. (Armata ~.)

MUSULMAN, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, mahomedan (2); p. r e s t r. turc. O musulmane, priialene ! Îți mărturisesc o mare datorie (a. 1783). GCR II, 131/12. Alerga din rînd în rînd călare pe un cal turcesc care i-l dăruise împăratul musulmanilor. IST. CAROL XII, 75^r/7. 2. Adj. Care aparține cultului lui Mahomed, privitor la cultul lui Mahomed, mahomedan (1), (învechit, rar) m a h o m e t a n i c e s c; p. r e s t r. turcesc. Cealmalele cele rotunde pline de semeție ale artiștilor musulmani. FILIMON, O. I, 110. Arabi musulmani. BOLINTINEANU, O. 292. Foametea se puse în curínd în rîndurile oștirei musulmane. XENOPOL, I. R. IV, 78. De pe cînd era încă la Constantinopol, Cantemir se interesa de istoria și cultura întreagă, nu numai a turcilor, ci a întregului Orient musulman. IORGA, L. I, 381. Alungați de urgia musulmană din locurile sfinte, ei s-au așezat aici în insula aceasta bogată. BART, S. M. 48. – Pl.: musulmani, -e. – Din fr. musulman.