murgilă¹ sm [At: PANN, P. V. III, 68/9 / E: murgi¹ + -ilă] 1 (Mol; Mun) Înserare. 2 (Mtp) Personaj din basme, din descântece etc. care întruchipează amurgul. 3 (Reg) Luceafăr de seară.

murgilă² sm [At: H II, 92 / E: murg² + -ilă] 1-2 (Reg) Bovină cu părul murg² (1-2) Si: (reg) murgat (1-2), murgulean (1-2).

Murgilă m. 1 personificarea crepuscului în basme: cântă ’n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluer AL.; 2. fantomă ce umblă în amurg: strigoi, stafie, murgilă PANN.

murgílă m., gen. al luĭ. Ființă care, în poveștĭ, personifică amurgu.

ZORILĂ npr. m. 1 🔱 pop. Animal fantastic, în chip de bou, care se arată numai în revărsatul zorilor R. -COD.: Alte dăți iar cu Murgilă îi sperie astfel tot, Miază-noaptea sau Zorilă și cu alte cîie scot PANN. ¶ 2 🔱 pop. Personificarea zorilor în basmele populare, luceafărul de dimineață personificat (comp. MURGILĂ): nu făcu multă cale și întîlni pe ~, dară lui ~ nu prea-i da meșii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miază-noapte pe care o luase la goană ISP. ¶ 3 💫 = LUCEAFĂRUL-DE-ZORI ¶ 4 🐒 Nume dat unui vițel fătat în zori de ziuă.

MURGILĂ s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară.

murgilă s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. ÎNSERARE. SEARĂ.

murgilă s.m. (pop.) 1. Amurg, crepuscul. 2. Fantomă (stafie, strigoi) ce umblă în amurg.

MURGILĂ¹ s. m. 1. (Prin Mold., Munt.) Amurg, înserare. Cf. H I 174, II 106, 127, III 274, IV 15. ◊ (Personificat) Cîntă-n umbra lui Murgilă Un păstor din al său fluier. ALECSANDRI, ap. ȘĂINEANU, D. U., cf. H IV 68. 2. Personaj din basme, din descîntece etc. care întruchipează amurgul. Murgilă, Miazănoapte și Zorilă. PANN, P. V. III, 68/9. Dete de o pădure, în care întîlni pe Murgilă. ISPIRESCU, L. 201, cf. PAMFILE, DUȘM. 227, 236. Oamenii povestesc că Zorilă și Murgilă au fost doi oametii de mărime gigantică, cari s-au luptat cu Strîmbă-lemne și Sfarmă-pietre. H II 22. Murgilă umblă în murgul serii. ib. 178, cf. IV 92, com. MARIAN, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Regional) Luceafărul de seară (Isaccea-Tulcea). H XIV 367. – Murgi¹ -f suf. -ilă.

MURGILĂ² s. m. (Regional) Bou (sau bovină) cu părul murg² (1); (regional) murgat, murgulean. Cînd vițelul, după părerea poporului, are să se facă murg și este fătat în amurgul serii, îi dă numele murgilă. h II 92, cf. v 97, IX 12, com. MARIAN, LIUBA-IANA, M. 115. Măi băiete, mîine o să mergem la tîrg să vindem pe murgilă. RĂDULESCU-CODIN, Î. 207, cf. PAȘCA, GL., CHEST. V 76/86, A III 3. – Murg² + suf. -ilă.