MURGILĂ¹ s. m. 1. (Prin Mold., Munt.) Amurg, înserare. Cf. H I 174, II 106, 127, III 274, IV 15. ◊ (Personificat) Cîntă-n umbra lui Murgilă Un păstor din al său fluier. ALECSANDRI, ap. ȘĂINEANU, D. U., cf. H IV 68. 2. Personaj din basme, din descîntece etc. care întruchipează amurgul. Murgilă, Miazănoapte și Zorilă. PANN, P. V. III, 68/9. Dete de o pădure, în care întîlni pe Murgilă. ISPIRESCU, L. 201, cf. PAMFILE, DUȘM. 227, 236. Oamenii povestesc că Zorilă și Murgilă au fost doi oametii de mărime gigantică, cari s-au luptat cu Strîmbă-lemne și Sfarmă-pietre. H II 22. Murgilă umblă în murgul serii. ib. 178, cf. IV 92, com. MARIAN, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Regional) Luceafărul de seară (Isaccea-Tulcea). H XIV 367. – Murgi¹ -f suf. -ilă.