MULTIPLICATOR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.

multiplicator [At: NEGULICI / V: ~plecătoriu, ~iu, ~plicătoriu / Pl: (1, 5) ~i, (2-4) ~oare / E: lat multiplicator, fr multiplicateur, ger Multiplikator] 1 sm (Mat) Factor al unui produs. 2 sn (Fiz; înv) Bobină sau aparat utilizate în măsurarea sau amplificarea curentului electric. 3 sn Dispozitiv sau aparat care efectuează multiplicarea unei mărimi. 4 sn Aparat sau mașină care reproduce un original în multe exemplare. 5 sm (Mat) Număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie.

MULTIPLICATOR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.

MULTIPLICATOR s.n. Aparat, mașină de multiplicat. // s.m. 1. (Mat.) Factor numeric sau funcțional care joacă rol de operator. 2. (Ec.) Efectul creșterii tuturor componentelor de cheltuieli globale, investiții, cheltuieli de consum etc. asupra venitului global. ♦ (P. restr.) Efectul creșterii unei anumite componente, de regulă a investițiilor, asupra venitului. [Cf. lat. multiplicator, fr. multiplicateur].

MULTIPLICATOR I. s. n. 1. dispozitiv, aparat, mașină de multiplicat. 2. ferăstrău circular cu mai multe pânze. II. s. m. 1. (mat.) factor numeric sau funcțional care joacă rol de operator. 2. (ec.) efectul creșterii tuturor componentelor de cheltuieli globale, investiții, cheltuieli de consum etc. asupra venitului global. (< fr. multiplicateur, lat. multiplicator)

MULTIPLICATOR² ~i m. 1) mat. Factor al unui produs. 2) Număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie. 3) Persoană specializată în lucrări de multiplicare. /<fr. multiplicateur, lat. multiplicator

multiplicator m. număr cu care se înmulțește.

*multiplicatór, -oáre adj. Care multiplică. S. n., pl. oare. Aritm. Înmulțitor, număru care îl înmulțește pe altu.

multiplecătoriu sm, sn vz multiplicator

multiplicătoriu sm, sn vz multiplicator

multiplicator² (factor numeric, lucrător) (desp. -ti-pli-) s. m., pl. multiplicatori

multiplicator¹ (factor numeric) (-ti-pli-) s. m., pl. multiplicatori

multiplicator (mat.) s. m. (sil. -pli-), pl. multiplicatori

MULTIPLICATOR s. v. înmulțitor.

multiplicator s. v. ÎNMULȚITOR.

MULTIPLICATOR s. m., s. n. 1. S. m. (Mat.; învechit) Înmulțitor. Cel mai mic [se numește] multiplicator sau înmulțitoriu. ȘINCAI, Î. 22/20, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Multiplicator sau înmulțitor. CULIANU, A. 17. (Adjectival) Numărul multiplicatoriu. LM. 2. S. n. (Fiz.; învechit) Bobină de sîrmă conductoare sau aparat utilizate în măsurarea, amplificarea etc. curentului electric. Acest aparat. . . se numește multiplicătoriul electromagnetic. STAMATI, F. 134/9. La multiplecătoriu, firul cel de metal trebuie învălit cu mătasă mai de multe ori, ca să meargă electricitatea prin toate încolăciturile lui. id. ib. 134/10. Instrument ce se cheamă multiplicator, fiindcă multiplică puterea electricității. BARASCH, M. III, 94/18. Ist instrument. . . se numește multiplicator și efectul lui e de a dobîndi o clipelnică abatere a acului, cînd un rîu electric trece prin învălătocirile telului. ROM. LIT. 386/25. 3. S. n. Dispozitiv, aparat sau mașină care efectuează multiplicarea unei mărimi sau reproducerea unui original în mai multe exemplare. Cf. DL, LTR². – Pl.: (1) multiplicatori și (2, 3) multiplicatoare. – Și: multiplicatoriu, multiplicatoriu, multiplecătoriu s. m., s. n. – Din lat. multiplicator, fr. multiplicateur, germ. Multiplikator, rus. мульипликатор.