17 definiții pentru mulțumire mulțămire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mulțumire sf [At: N. TEST. (1648), 197v/31 / V: (îvp) ~țăm~, ~țem~, ~țim~ / Pl: ~ri / E: mulțumi] 1 Exprimare a recunoștinței, a satisfacției Si: (îvr) mulțumeală. 2 (Înv) Aprobare a acțiunilor cuiva. 3-4 (Stare de) satisfacție, (de) bucurie. 5 Ceea ce produce satisfacție, bucurie Si: (îvp) mulțumită. 6-7 (Înv, îljv) De ~țăm~ (Într-un mod) satisfăcător. 8 (Înv; îe) A avea de ~ A fi mulțumit să... 9 (Îae) A considera ca bucurie să... 10 (Rar) Capriciu. 11 (Îvp) Răsplătire. 12 (Îvp) Recompensă materială.

MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi.

MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi.

MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. (Și în forma mulțămire) 1. Acțiunea de a mulțumi, exprimare a recunoștinței; răsplătire, recompensă. Ca dar de mulțămire pentru mire ele primesc de la mireasă... mere și altele. ȘEZ. XII 16. 2. Satisfacție, plăcere, bucurie. Peste un an de la plecare, întorcîndu-se împăratul biruitor de la război, a găsit acasă mare mulțumire: cocon împărătesc de trei luni în vîrstă. CARAGIALE, P. 105. C-o mulțumire adîncă, nemaisimțită, El în ochii ei se uită. EMINESCU, O. I 53. Pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămire! ALEXANDRESCU, M. 4. – Variantă: (regional) mulțămíre s. f.

MULȚUMÍRE ~i f. 1) v. A MULȚUMI și A SE MULȚUMI. 2) Sentiment de bucurie; satisfacție; plăcere. /v. a mulțumi

mulțumire f. 1. manifestare de recunoștință și vorbele cu cari se exprimă: i-am adus muțumiri; 2. plăcere, bucurie: am avut o mare mulțumire; 3. starea persoanei mulțumite.

mulțămire sf vz mulțumire

mulțemire sf vz mulțumire

mulțimire sf vz mulțumire

MULȚĂMÍRE s. f. v. mulțumire.

MULȚĂMÍRE s. f. v. mulțumire.

MULȚĂMÍRE s. f. v. mulțumire.

mulțămíre f. Arătarea recunoștințeĭ pin vorbe. Răsplată, recompensă. Satisfacțiune, bucurie, plăcere: soldațiĭ eraŭ plinĭ de mulțămire de ceĭa ce le spusese generalu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri

mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MULȚUMÍRE s. 1. v. slavă. 2. v. satisfacție. 3. v. bucurie.

MULȚUMÍRE s. v. compensare, compensație, daune, despăgubire, răsplată, recompensă, reparație.

MULȚUMIRE s. 1. (BIS.) har, mulțumită, slavă. (Aduce ~ divinității.) 2. satisfacție, (rar) satisfacere. (Am cel puțin ~ că...) 3. bucurie, desfătare, mîngîiere, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

mulțumire s. v. COMPENSARE. COMPENSAȚIE. DAUNE. DESPĂGUBIRE. RĂSPLATĂ. RECOMPENSĂ. REPARAȚIE.

Mulțumire ≠ nemulțumire

Intrare: mulțumire
mulțumire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mulțumire
  • mulțumirea
plural
  • mulțumiri
  • mulțumirile
genitiv-dativ singular
  • mulțumiri
  • mulțumirii
plural
  • mulțumiri
  • mulțumirilor
vocativ singular
plural
mulțămire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mulțămire
  • mulțămirea
plural
  • mulțămiri
  • mulțămirile
genitiv-dativ singular
  • mulțămiri
  • mulțămirii
plural
  • mulțămiri
  • mulțămirilor
vocativ singular
plural