mulă¹ sf [At: LM / V: molă / Pl: ~le / E: cf mul¹] (Reg) 1 Catâr, fără deosebire de sex. 2 Epitet pentru un cal urât, mare și greoi. 3 Epitet pentru un om lipsit de energie, moale, prost, nepriceput. 4 Om tăcut, morocănos.

MULĂ s.f. (Franțuzism) Tipar, formă (în croitorie). [< fr. moule].

MULĂ s. f. mulaj; (p. ext.) tipar, formă (în croitorie). (< fr. moule)

molă² sf vz mulă¹

mulă s. f., pl. mule

MULĂ s. v. catârcă.

mulă s. v. CATÎRCĂ.

mulă, mule, s.f. (reg.) 1. catâr. 2. cal urât, greoi. 3. om lipsit de energie, bleg, prost.

MULĂ² s. f. v. mul⁴.

MULĂ¹ s. f. (Regional) 1. Catîr (fără deosebire de sex). Cf. LM, L. COSTIN, GR. BĂN. 142, ALR I 1 132, A II 1, 12, LEXIC REG. 24, 71, MAT. DIALECT, I, 182. ◊ Iapă de mulă = catîrcă. A I 35. 2. Epitet pentru un cal urît, mare și greoi. Cf. DR. V, 212, ALR I 1 132/94, 571, A I 31. 3. Epitet pentru un om lipsit de energie, moale, bleg, prost, nepriceput. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142, COMAN, GL. Ce mulă mai ești. CV 1950, nr. 4, 41, cf. nr. 3, 36. Mare mulă ești, măi băiete. MAT. DIALECT, I, 182, cf. GLOSAR REG. ♦ (Regional) Om tăcut, morocănos (Checea-Jimbolia). ALR I 1 573/40. – Pl.: muie. - Și: mólă s. f. ALEXI, W. – Cf. m u l¹.

MOLĂ² s. f. v. mulă¹.