moșit sn [At: CREANGĂ, P. 76 / Pl: ~uri / E: moși] 1 Ocupație de moașă Si: (nob) moșie². 2-4 Moșire (1-3). 5 (Reg) Mocoșire.

MOȘIT s. n. Acțiunea de a moși. Știe bine treaba moșitului. CREANGĂ, P. 76.

MOȘIT n. pop. 1) Ramură a medicinei care se ocupă cu fiziologia și psihologia sarcinii și nașterii. 2) Profesia de moașă. /v. a moși

moșit n. acțiunea de a moși: școala de moșit.

moșít n., pl. urĭ. Acțiunea de a moși. Obstetrica, arta de a moși: a învăța moșitu.

moșit s. n., pl. moșituri

moșit s. n., pl. moșituri

moșit s. n., pl. moșituri

MOȘIT s. moșire. (~ul unui copil.)

MOȘIT s. moșire. (~ unui copil.)

MOȘÍT s. n. 1. Faptul de a m o ș i (1); ocupația, îndeletnicirea de moașă (I 3); (neobișnuit) moșie². Știa bine treaba moșitului. CREANGĂ, P. 76. Toate cele trebuincioase la moșit să-i fie dindemînă. MARIAN, NA. 41. Ca mai toate bătrînele de la sate, Zenobia se pricepea la moșit, fără să-l fi învățat. REBREANU, I. 310. Baba. . . e pricepută la treaba moșitului. VARLAAM-SADOVEANU, 269. ◊ Școală de moșit - școală în care erau pregătite viitoarele moașe. Niculache a murit dă piept. Dochia și-a dus tragedia înfrîngerii în școala de moșit. KLOPȘTOCK, F. 149. 2. (Regional) Mocoșire. Com. din MARGINEA- RĂDĂUȚI. – Pl.: moșituri. – V. moși.