mozaviri vt [At: (a. 1642) BV I, 125/11 / V: muzăv~, muzev~ / Pzi: ~resc / E: mozavir] (Înv) 1 A calomnia. 2 A încerca să înșele.

mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.

muzăviri v vz mozaviri

muzeviri v vz mozaviri

mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.

MOZAVIRI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

mozaviri vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

MOZAVIRI vb. (ȚR) A defăima, a calomnia. Să nu muzăvirim pre nimenea. ÎNVĂȚĂTURI 1642. Fu pîrit și muzevirit de Manea. N 1682, 5^r. Nu mozaviriia aceia unul pre altul precum facem noi, creștinii. VS 1705, 130^v; cf. ÎNV. 1642, 15^r, 15^v, 16^v, 17^r; MARDARIE, 158; ANON. CANTAC.; ST. LEX., 294; CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 46^r; N 1727, 135^r; MĂRGĂRITARE 1746. Variante: muzăviri (ÎNVĂȚĂTURI 1642), muzeviri (N 1682, 5^r). Etimologie: mozavir + suf. -i. Vezi și mozavir, mozavirie. Cf. amesteca, balamuți, blojori, pohlibui.

MUZĂVIRI vb. v. mozaviri.

MUZEVIRI vb. v. mozaviri.

MOZAVIRI vb. IV. T r a n z. (Învechit) A defăima, a calomnia; a încerca să înșele. Să nu muzăvirim pre nimenea (a. 1642). BV I, 125/11. Aceia oameni răi. . . mozavirind și marghiolind spre vreunul den noi (a. 1658). MAG. IST. II, 184/29. Fu. părăt și muzevirit de Manea. GAVRIL, NIF. 8/27. Oamenii aceia carii defaimă și mozaviresc pre oamenii cei direpți. CHEIA ÎN. 97^v/29. Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă pentru mozaviria ce mozavirise pre svîntul Nifon (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. IV, 251. În taină umbla tot mozavirindu-l și îndemnînd gloatele, ca sâ-l ucigă (sfîrșitul sec. XVII). ib. 341. ◊ A b s o l. Nici ne iubim unul cu altul, ce ocărim și viclenim și mozavirim (a. 1746). ap. TDRG. – Prez. ind.: mozaviresc. - Și: muzăvirí, muzevirí vb. IV. – V. mozavir.