MOZAVIRI vb. (ȚR) A defăima, a calomnia. Să nu muzăvirim pre nimenea. ÎNVĂȚĂTURI 1642. Fu pîrit și muzevirit de Manea. N 1682, 5^r. Nu mozaviriia aceia unul pre altul precum facem noi, creștinii. VS 1705, 130^v; cf. ÎNV. 1642, 15^r, 15^v, 16^v, 17^r; MARDARIE, 158; ANON. CANTAC.; ST. LEX., 294; CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 46^r; N 1727, 135^r; MĂRGĂRITARE 1746. Variante: muzăviri (ÎNVĂȚĂTURI 1642), muzeviri (N 1682, 5^r). Etimologie: mozavir + suf. -i. Vezi și mozavir, mozavirie. Cf. amesteca, balamuți, blojori, pohlibui.