MOZAVIRI vb. IV. T r a n z. (Învechit) A defăima, a calomnia; a încerca să înșele. Să nu muzăvirim pre nimenea (a. 1642). BV I, 125/11. Aceia oameni răi. . . mozavirind și marghiolind spre vreunul den noi (a. 1658). MAG. IST. II, 184/29. Fu. părăt și muzevirit de Manea. GAVRIL, NIF. 8/27. Oamenii aceia carii defaimă și mozaviresc pre oamenii cei direpți. CHEIA ÎN. 97^v/29. Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă pentru mozaviria ce mozavirise pre svîntul Nifon (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. IV, 251. În taină umbla tot mozavirindu-l și îndemnînd gloatele, ca sâ-l ucigă (sfîrșitul sec. XVII). ib. 341. ◊ A b s o l. Nici ne iubim unul cu altul, ce ocărim și viclenim și mozavirim (a. 1746). ap. TDRG. – Prez. ind.: mozaviresc. - Și: muzăvirí, muzevirí vb. IV. – V. mozavir.