moroaică sf [At: TEODORESCU, P. P. 365 / V: ~acă, ~oi~, mur~ / Pl: ~ice, ~oici / E: moroi² + oaică] (Reg) 1 (Mtp) Strigoaică Cf moroi² (1). 2 Țigancă despre care se credea că deoache copiii Vz moroi² (2). 3 Măscărici la nuntă.

MOROAICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. Mă-ntîlnii cu moroiu Și cu moroaica-n cale. ȘEZ. XII 190. – Pronunțat: -roai-.

moroacă sf vz moroaică

moroică sf vz moroaică

muroaică sf vz moroaică corectat(ă)

moroaică (pop.) s. f., g.-d. art. moroaicei; pl. moroaice

moroaică (pop.) s. f., g.-d. art. moroaicei; pl. moroaice

moroaică s. f., g.-d. art. moroaicei; pl. moroaice

MOROAICĂ s. v. strigoaică, strigoaie.

moroaică s. v. STRIGOAICĂ. STRIGOAIE.

MOROÁICĂ s. f. (Regional) 1. (De obicei în descîntece) Strigoaică. Cf. m o r o i² (1). Strigoaică, Moroacă, Desfâ (cutăruiă) De orice rău ai pus pe dînsul. TEODORESCU, P. P. 365. Moroii cu moroaicele. MARIAN, D. 100, cf. 184. Pe cale, Pe cărare Se-ntîlni cu moroicile. ȘEZ. IV, 27. Mi l-o întilnit. . . moroi cu moroaica. ib. V, 146. Despică ochii leului,. . . Pe-ai moroaicei. PAMFILE, B. 31. Tu, muma pădurii, Tu, strigoaică, Tu, moroică. GRIGORIO-RIGO, M. P. I, 118. Moroi cu moroaica. ALR I 1 399/750. ◊ (Adjectival) De-o fi deochiat femeie moroaică. . . cadă-i cosițele. ȘEZ. I, 57. 2. Țigancă despre care se credea că deoache copiii. Cf. m o r o i² (2). PAMFILE, DUȘM. 129. 3. Măscărici (la nuntă) (Pecinișca-Băile Herculane). ALR ii/I MN 81, 2 689/2. – Pl.: moroaice și moroici. - Și: moroácă, moróică, muroáică (PAMFILE, DUȘM. 127) s. f. – Moroi² + suf. -că.