mor i [At: CREANGĂ, P. 18 / E: fo] (Rep) Onomatopee care redă mormăitul ursului.

MOR interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă mormăitul ursului. Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! ISPIRESCU, L. 329. Numai iaca și ursul: mor! mor! mor! mor! CREANGĂ, P. 187.

MOR interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda mormăitul ursului). /Onomat.

2) mor, interj. care arată mormăĭala. V. mîr.

mor/mor-mor interj.

mor interj. – Imită vocea ursului. Creație expresivă, cf. mîr, hor, sforăi. – Der. morăi, vb. (despre urși și alte animale, a scoate sunete caracteristice); morăit, s. n. (mîrîit); mormăi, vb. (a face ca ursul; a mîrîi, a bombăni, a bodogăni), pe bază de repetiție (der. din sb. mèrmljati, Cihac, II, 203, sau din bg. mormorjă, Conev 96, este suspectă); mornăi, vb. (a bombăni), prin disimilare (Pușcariu, Dacor., I, 95); mormăială, s. f. (mormăit; bombănit); mormăit, s. n. (acțiunea de a mormăi); mormăitor, adj. (care mormăie).

MOR (MOOR) [mó:r], Sir Anthonis (cunoscut și sub numele de Antonio Moro) (1519-1576), pictor olandez. Portretist al curților princiare din Spania, Portugalia și Anglia. Opera sa, remarcabilă prin expresivitate, sobrietate și caracterizarea viguroasă a modelelor, a influențat arta portretului oficial din sec. 16 („Maria Tudor”, „Filip al Spaniei”, „Sir Thomas Gresham”).

MOR interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă mormăitul ursului. În dreptul podului, numai iaca și ursul: mor ! mor ! mor ! CREANGĂ, P. 187. Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor ! mor ! mor ! ISPIRESCU, L., 329, Ia ursul coșulețul în gură și mor, mor, se duce și el pînă la curte. MERA, L. B. 112. – Onomatopee.