montant, ~ă [At: ENC. TEHN. I, 324 / Pl: ~nți, ~e / E: fr montant] 1 sm Bară sau stâlp vertical folosit în construcții. 2 a (Frm) Ridicat în sus. 3 a (Frm; pex) Înalt.

MONTANT, montanți, s. m. Bară verticală sau stîlp vertical.

MONTANT, -Ă adj. Ridicat în sus, înălțat. // s.m. Bară sau stîlp vertical; balustru. ♦ Element de rezistență a celulei unui avion. [< fr. montant].

MONTANT, -Ă I. adj. ridicat în sus. II. s. m. 1. (constr.) bară, stâlp (de susținere) vertical; balustru. 2. pontil metalic dispus vertical pe peretele unei nave pentru rigidizarea tablelor de înveliș. 3. bară care leagă între ele aripile unui avion biplan sau aripa cu fuzelajul. ◊ element de rezistență a fuzelajului. (< fr. montant)

montant² s. m., pl. montanți

montant² s. m., pl. montanți

montant adj. m., s. m., pl. montanți; f. sg. montantă, pl. montante

MONTANT organ rigid în formă de bară asigurând rezistența celulei unei aeronave. Montantul leagă între ele aripile unui biplan sau aripa și fuzelajul unui avion ori aripa și bara de comandă ale deltaplanului.

MONTANT, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Bară verticală sau stîlp vertical (folosite în construcții). 2 suporți. . . sînt construiți din doi montanți de lemn tare. ENC. TEHN. I, 324. Suportul port-cuțit [al rabotezei] este fixat la o traversă . . . care alunecă în sus și în jos pe doi montanți. IOANOVICI, TEHN. 325. 2. Adj. (Franțuzism) Ridicat în sus; p. e x t. înalt. Guler montant. – Pl.: montanți, -te. – Din fr. montant.