monoclu sn [At: EMINESCU, O. I, 151 / Pl: ~ri / E: fr monocle] 1 (Înv; iuz) Lentilă montată într-o ramă de metal care se fixa în orbita unui ochi, pentru a corecta un defect de vedere sau, uneori, din snobism. 2 (Med; pan) Pansament făcut la un singur ochi. 3 (Îlav) În ~ Astfel încât să acopere un singur ochi.

MONOCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se așază în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. Urmau... cum spuneau mai înflorit publiciștii cu monoclu, aceeași dramă a eternului feminin. SADOVEANU, P. M. 227. Monoclul îi spînzura de jiletcă. ARGHEZI, P. T. 80.

MONOCLU s.n. Lentilă care se poartă sprijinită în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. ♦ Pansament care acoperă un singur ochi. [< fr. monocle].

MONOCLU s. n. 1. lentilă care se poartă sprijinită în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. 2. pansament care acoperă un singur ochi. (< fr. monocle)

MONOCLU ~ri n. 1) Lentilă convexă, care se fixează în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. 2) Pansament la un singur ochi. /<fr. monocle

monoclu n. ochian pentru un singur ochiu.

*monóclu n., pl. e (fr. monocle, d. lat. monóculus, chĭor, cuv. ibrid d. vgr. mónos, singur, și lat. óculus, ochĭ. V. binoclu). Ochelarĭ p. un singur ochĭ, un geam ținut cu mușchiĭ din prejuru ochĭuluĭ.

monoclu (desp. mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monoclul; pl. monocluri corectat(ă)

!monoclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monoclul; pl. monocluri

monoclu s. n. (sil. -clu; mf. mon-), art. monoclul; pl. monocluri

monoclu, -cluri.

MONOCLU s. (rar) lornion, (pop. și fam.) geam, (pop.) sticlă. (Poartă ~ la ochiul drept.)

MONOCLU s. (rar) lornion, (pop. și fam.) geam, (pop.) sticlă. (Poartă ~ la ochiul drept.)

monoclu (monocluri), s. n. – Un tip de lentilă pentru un ochi. Fr. monocle. – Der. monoclat, adj. (prevăzut cu un monoclu).