6 definiții pentru monoclat (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

monoclat, ~ă sm, a [At: PAS, Z. III, 264 / Pl: ~ați, ~e / E: d monoclu] 1-2 (Îvr; prt) (Bărbat) care poartă monoclu.

MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

MONOCLÁT adj. (Peior.; și s.m.) (Bărbat) care poartă monoclu. [< monoclu + -at].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclát s. m. (sil. -clat), pl. monocláți

Intrare: monoclat (s.m.)
  • silabație: mo-no-clat info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monoclat
  • monoclatul
  • monoclatu‑
plural
  • monoclați
  • monoclații
genitiv-dativ singular
  • monoclat
  • monoclatului
plural
  • monoclați
  • monoclaților
vocativ singular
  • monoclatule
  • monoclate
plural
  • monoclaților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monoclat

  • 1. rar (Bărbat) care poartă monoclu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • monoclu
    surse: DEX '09 DEX '98 DN