MOMIȚĂRIE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

momițărie sf [At: CALENDAR (1862), 65/28 / V: ~țerie / Pl: ~ii / E: momiță³ + -ărie] (Îrg) 1 Maimuțăreală (1). 2 (Pex) Copie.

MOMIȚĂRIE, momițării, s. f. (Rar) Maimuțărie. – Momiță³ + suf. -ărie.

momițărie f. maimuțărie: o momițărie de tot ce se petrece aiurea AL.

momițerie sf vz momițărie

momițărie (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăria, g.-d. art. momițăriei; pl. momițării, art. momițăriile (desp. -ri-i-)

momițărie (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăria, g.-d. art. momițăriei; pl. momițării, art. momițăriile

momițărie s. f., art. momițăria, g.-d. art. momițăriei; pl. momițării, art. momițăriile

MOMIȚĂRÍE s. f. (Mai ales prin Mold.) Maimuțire; p. e x t. copie, imitație. V. c o n t r a f a c e r e. Se rătăcesc în întreitul pedantism a formei, a cuvintelor i a momițeriei străinilor ? RUSSO, S. 39. Vra să se folosească de instinctul momițeriei și a face pre copilul imitator. CALENDAR (1862), 65/28. Ce este progresul de astăzi ?. . . o momițărie generală de tot ce se petrece aiure. ALECSANDRI, T. 1 202. Țeara noastră trebuie să ne fie și politica, iar nu după cele străine a cărora seculară civilizațiune. . . se preface, adese, într-o ridiculă și vătămătoare momițărie (a. 1869). URICARIUL, XIV, 147. - Pl.: momițării. - Și: momițeríe s. f. – Momiță³ + suf. -ărie.