MOLIFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molitvă, molitfă s. f.] – Din sl. molitva.

moliftă sf vz molitvă

moliftă f. V. molitfă.

molíftă și (vechĭ) molítvă f., pl. e (vsl. molitva, rugăcĭune, d. moliti, a se ruga). Rugăcĭune pe care preutu o citește unuĭ bolnav, uneĭ femeĭ la 40 de zile după ce a născut saŭ cînd te împărtășeștĭ: preutu ĭ-a făcut moliftă.

MOLITFĂ s. f. v. moliftă.

MOLITVĂ s. f. v. moliftă.

molidvă sf vz molitvă

molitfă sf vz molitvă

molitvă sf [At: CORESI, ap. GCR I, 25/15 / V: ~iftă, ~tfă, (reg) ~idvă, ~ivdă, ~izvă / Pl: ~ve / E: slv молитва] 1 (Bis creștină ortodoxă; șîe a citi, a zice sau a face și udp „de”) Rugăciune înainte de spovedanie. 2 (Spc) Rugăciune de iertare a păcatelor citită de preot în împrejurări speciale, la bolnavi, la înmormântări, botezuri, nunți etc. 3 (D. lăuze; îe) A ieși la ~ A se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naștere. 4 Oficiere a unei molitve (1-2). 5 (Reg) Sfeștanie. 6 (Fig, rar) Dojană. 7 (Ban; Olt) Agheasmă. 8 (Înv; art. și urmat de un aps) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un membru al clerului Vz sfinție.

molivdă sf vz molitvă

molizvă sf vz molitvă

MOLITVĂ, molitve, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: molitfă, moliftă s. f.] – Din sl. molitva.

MOLITFĂ s. f. v. molitvă.

MOLITVĂ, molitve, s. f. (În ritualul bisericii creștine; și în forma molitfă) Rugăciune specială citită de preot pentru iertarea păcatelor; p. ext. orice rugăciune. Țîrcovnicul palatului citi lui Bănică o molitvă. ODOBESCU, S. III 240. Bătrînii... își făceau cruce boscorodind molitfe. NEGRUZZI, S. I 227. – Variante: molitfă, moliftă s. f.

MOLITVĂ ~e f. (în biserica ortodoxă) Rugăciune rostită de preot în anumite împrejurări (la botez, la înmormântare etc.). [G.-D. molitvei] /<sl. molitva

molitfă (moliftă) f. rugăciune bisericească. [Slav. MOLITVA].

molítvă, V. moliftă.

!moliftă s. f., g.-d. art. moliftei; pl. molifte

!moliftă/ (înv.) molitvă s. f., g.-d. art. moliftei/molitvei; pl. molifte/molitve

moliftă, -te.

molitvă v. moliftă

molitvă s. f., g.-d. art. molitvei; pl. molitve

MOLITVĂ s. v. închinare, închinăciune, rugă, rugăciune.

molitvă s. v. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. RUGĂ. RUGĂCIUNE.

moliftă (molifte), s. f. – Slujbă, serviciu religios celebrat în afara slujbelor obișnuite. – Var. (înv.) molivtă, molitfă. Megl. moliftă. Sl. (bg.) molitva (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Miklosich, Lexicon, 379; Cihac, II, 201; Berneker, II, 66), din sl. molĭba „rugăciune”, moliti „a ruga”. – Der. molitve(l)nic (var. moliftelnic), s. n. (liturghier, ritual), din sl. molitvĭnikŭ, cf. bg., sb. molitvenik. Cf. molebnic.

molitvă, molitve, s.f. – (bis.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva „rugăciune” < moliti „a se ruga” (Scriban, DEX, MDA).

molitvă, -e, s.f. – (rel.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva.

MOLÍFTĂ s. f. v. molitvă.