MIZERABIL, -Ă, mizerabili, -e, adj. 1. (Despre persoane) Vrednic de dispreț, ticălos, mîrșav, nemernic. Toți au ceva comun, prin care sînt și mizerabili și ridicoli și acel ceva este liberalismul lor, sau noua stare de suflet datorită liberalismului romîn. IBRĂILEANU, SP. CR. 233. ◊ (Substantivat) Tu ești răspunzător de moartea mătușe-mi, nemernicule!... în genunchi, mizerabile! DUMITRIU, B. F. 140. Și aș avea plăcere nespusă să le trag și eu cîte o palmă la toți mizerabilii ăștia. MIRONESCU, S. A. 25. Ce! a cutezat? mizerabilul! CARAGIALE, O. I 110. ♦ Fig. Aspru, rău. Dar cînd știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă. TOPÎRCEANU, S. A. 70. 2. (Despre lucruri etc.) Lipsit de valoare, prost făcut; în stare proastă, neîngrijit. Teza d-tale... este mizerabilă. SEBASTIAN, T. 212, Versurile ce scrii sînt rele, – ce zic rele? ele sînt mizerabile. MACEDONSKI, O. III 112. Intrăm în micul și mizerabilul port. BOLINTINEANU, O. 291. 3. (Franțuzism rar; despre persoane) Care se află într-o stare nenorocită, care inspiră milă, care este vrednic de plîns; lamentabil, jalnic. Voi care-ați cunoscut-o... Recunoașteți-o, dacă puteți, în mizerabila birtășiță de lîngă «Biserica Neagră». MACEDONSKI, O. II 411.

MIZERABIL, -Ă adj. 1. (adesea s.) Ticălos, mîrșav, nemernic. ♦ (Fig.) Aspru, rău. 2. Lipsit de valoare, prost, rău. ♦ Neîngrijit. 3. (Rar) Care este vrednic de milă, de plîns. [Cf. fr. misérable, lat. miserabilis].

MIZERABIL, -Ă adj. 1. (și s.) ticălos, mârșav, nemernic. ◊ (fig.) aspru, rău. 2. lipsit de valoare, prost, rău. 3. neîngrijit, vrednic de plâns. (< fr. misérable, lat. miserabilis)

MIZERABIL ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; mârșav; netrebnic; infam; josnic; nemernic. 2) Care este de calitate proastă; lipsit de valoare. 3) Care trăiește în mizerie; în stare de sărăcie. /<fr. misérable

*mizerábil, -ă adj. (lat. miserabilis, d. miser, mizer). Demn de milă: stare mizerabilă. Demn de dispreț, păcătos: pentru niște mizerabile interese de banĭ, leafă mizerabilă. Subst. Mișel, nelegĭuit: a-ĭ expulsa pe mizerabilĭ. Adv. În mod mizerabil: a trăi mizerabil.

mizerabil adj. m., s. m., pl. mizerabili; adj. f., s. f. mizerabilă, pl. mizerabile

mizerabil adj. m., s. m., pl. mizerabili; adj. f., s. f. mizerabilă, pl. mizerabile

mizerabil.

MIZERABIL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos. 3. adj. păcătos, rău, ticălos, urât. (Era o vreme ~.) 4. adj. v. sărăcăcios. 5. adj. sărac, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 6. adj. v. deplorabil. 7. adj. v. greu.

MIZERABIL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.) 3. adj. păcătos, rău, ticălos, urît. (Era o vreme ~.) 4. adj. mizer, prăpădit, sărăcăcios. (Un tîrg ~ de odinioară.) 5. adj. sărac, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 6. adj. deplorabil, jalnic, lamentabil, nenorocit, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Casa era într-o stare ~.) 7. adj. anevoios, greu, necăjit, prost, rău, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.)