MITRĂ¹, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

mitră¹ sf [At: BIBLIA (1688), 59¹/21 / Pl: ~re / E: slv митра, ngr μήτρα] 1 Acoperământ al capului de formă specială, la vechile popoare orientale. 2 Acoperământ al capului de formă boltită, bogat ornamentat, purtat de arhierei în timpul slujbei religioase Vz tiară. 3 (Înv; îs) ~ bisericească (sau arhierească) Cler. 4 (Înv; îas) Autoritate clericală. 5 Coroană în formă de mitră (2) purtată de regi, de împărați etc.

MITRĂ¹, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

MITRĂ, mitre, s. f. 1. Acoperămînt de cap în formă aproape sferică în partea superioară, bombată cu o cruce în vîrf, purtat de arhierei în timpul slujbei religioase. Dionis, să-ți crească barba pînă la genuchi, și în cap: o mitră de arhimandrit! GALACTION, O. I 90. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, A. 138. 2. (Învechit) Coroană. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată. EMINESCU, O. I 85. Pe capul său de taur, poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II 121.

MITRĂ¹ ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir și împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perși. /<sl. mitra, ngr. mítra

mitră f. 1. legătură de cap ce purtau vechii Perși; 2. acoperământ de cap ce poartă mitropolitul și episcopii.

1) mítră f., pl. e (vgr. mitra, cingătoare, diademă, turban, tiară). Un fel de turban ascuțit pe care-l purtaŭ vechiĭ Perșĭ. Un fel de căcĭulă de aur și petre scumpe purtată de prelațĭ cînd oficiază în mare ținută.

mitră (desp. mi-tră) s. f., g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (mitre), s. f. – Tocă purtată de prelați. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).

MÍTRĂ¹ (< sl., ngr.) s. f. 1. Acoperământ pentru cap, înalt, ornamentat cu broderii și cu pietre prețioase, purtat de arhierei și de unii arhimandriți și arhiprezbiteri, la slujbele religioase. Este de origine veche-persană. La ortodocși, m. are o formă globulară, iar la catolici, este triunghiulară. Confecționate din țesături fine, cu broderii de aur și aplicații de pietre prețioase, unele m. sunt remarcabile opere artă (ex. m. Mitropoliei din București, lucrată din aur la c. 1770 într-un atelier venețian). ♦ Acoperământ al capului la vechile popoare orientale, mai ales la vechii perși. 2. Mic acoperiș construit deasupra coșurilor de fum.

MÍTRĂ¹ s. f. 1. Acoperămînt al capului de formă specială, la vechile popoare orientale. Și chisii, iarăși, ca și medii era-mbrăcați, numai avea mitre în cap. HERODOT (1 645), 382. 2. Acoperămînt al capului de formă boltită bogat ornamentat, purtat de arhierei (în timpul slujbei religioase). V. t i a r ă . Și mitră ș brîu și vor face veșminte sf[i]nte lui Aaron. BIBLIA (1 688), 59¹/21. O mitră cusută cu scofium, umplută cu mărgăritar (a. 1 707). IORGA, S. D. XIII, 96. Cuviosul arhimandrit să aibă voie a sluji și cu arhimandreasca mitră (a. 1 757). URICARIUL, XIV, 180/11. Fiind mitropolitul îmbrăcat în toate veșmintele arhierești și cu mitra în cap. GHEORGACHI, LET. III, 290/18. Au dat mandia, mitra și inelul arhiepiscopului. ȘINCAI, HR. I, 237/21. Pontificala mitră lucea-naintea crucii. HELIADE, O. I, 220. Îi trimise. . . mitropolitului Iosif sacos și mitră. NEGRUZZI, S. I, 213. Îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față. CREANGĂ, A. 137. Trimite . . . mitropolitului mitră de patriarh. VLAHUȚĂ, R. P. 46. Cerul. . . părea o mitră episcopală uriașă. BRĂESCU, V. 17. Vin să-și deie samă . . . mai ales măriri cu lanțuguri de aur la gît, mitre în cap și cîrje în mîni. SADOVEANU, O. IX, 54. ♦ (Învechit; la sg. art., determinat prin „bisericesc”, „arhieresc”). Clerul; autoritatea clericală. Cununa cea împărătească are despărțeală de mitra cea arhierească. ANTIM, P. 190. Vedeau în acel concordat o umilire prea peste măsură de înjositoare a suveranității statului față cu mitra (tiara) bisericească. BARIȚIU, P. A. III, 3. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. [Lucifer] pe capul său de taur poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II, 121. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. El pe capu-i poartă mitră. EMINESCU, O. I, 85. – Pl.: mitre. – Din v. sl. митр, ngr. μήτρα.