MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

mineral, ~ă [At: AMFILOHIE, G. E. 15973 / Pl: ~e, ~i, (înv, sn) ~uri / E: fr mineral, lat mineralis] 1 sn Corp natural, omogen fizic și chimic, component al rocilor și minereurilor și format în urma proceselor fizico-chimice din scoarța pământului. 2 a Care se referă la minerale. 3 a Conținând sau alcătuit din minerale (1). 4 a (îs) Apă ~ă sau ape (ori izvoare) ~e Apă subterană sau de suprafață, termală sau atermală, cu conținut de săruri, gaze sau substanțe radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice Si: (înv) apă metalică, apă metalicească. 5 a (Pex; îas) Loc, stațiune etc. unde se găsesc ape minerale (4). 6 a (Îas) Cură, tratament cu ape minerale (4). 7 a (Îs) Ulei ~ Ulei obținut prin distilarea țițeiului.

MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive și care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

MINERAL¹, minerale, s. n. Corp solid, cristalizat sau amorf, care se găsește în scoarța pămîntului și care are o anumită compoziție chimică.

MINERAL s.n. Corp solid, care se află în natură cristalizat sau amorf (în interiorul sau la suprafața Pămîntului). [< fr. minéral, cf. lat. t. minerale].

MINERAL, -Ă I. adj. 1. referitor la minerale, care conține minerale. ♦ apă ~ă = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. 2. de piatră. II. s. n. corp solid, care se află în natură cristalizat, sau amorf (în interiorul, sau la suprafața pământului). (< rus. mineral, fr. minéral, lat. mineralis)

MINERAL² ~e n. Corp solid natural, anorganic, din componența rocilor și a minereurilor. ~e cristalizate. ~e amorfe. /<fr. minéral, lat. mineralis

mineral n. corp neorganizat ce se află în interiorul pământului sau pe suprafața sa, ca pietrele și metalele. ║ a. ce ține de minerale: regnul animal, vegetal și mineral; apă minerală, ce conține în disoluțiuni substanțe minerale și care are proprietăți terapeutice.

*minerál, -ă adj. (mlat. mineralis, d. minéra, fr. minière, minieră. V. mineraĭ). Format din materie brută, neorganizată (ca bulgăriĭ care se scot din mine): substanțe minerale. S. n., pl. e. Corp brut, neorganizat, bucată de pămînt orĭ de peatră așa cum se scoate din mină: mineral de plumb, de cupru. Cărbune mineral, cărbune de pămînt, cărbune fosil. Ape minerale, care ĭes din pămînt și conțin în disoluțiune unele substanțe minerale și se întrebuințează la băĭ sau la băut. Regnu mineral, mare despărțitură în științele naturale care cuprinde metalele și mineralele, în opoz. cu regnu vegetal și animal.

mineral² s. n., pl. minerale

mineral² s. n., pl. minerale

mineral s. n., pl. minerale

mineral, (engl. = mineral) element sau compus cu compoziție chimică definită, format pe cale naturală și având o stare de agregare solidă și omogenă. M. sunt corpuri anorganice cristalizate sau amorfe; după unii autori, sunt considerate m. și anumite substanțe organice din cadrul scoarței terestre (de ex. chihlimbar, țiței etc.). M. cristalizate sunt caracterizate prin: habitus, structură reticulară internă și proprietăți fizico-chimice vectoriale, iar m. amorfe, prin: lipsa unor forme și structuri reticulare proprii, proprietăți fizico-chimice izotrope și instabilitate termodinamică. În funcție de chimismul lor, m. se grupează în: elemente native, sulfuri sau sulfosăruri, oxizi, hidroxizi, halogenuri și săruri oxigenate (carbonați, nitrați, borați, iodați, sulfați, cromați, fosfați, arseniuri, vanadați, silicați). În funcție de frecvența în roci, se disting: m. principale sau esențiale și m. accesorii, iar în funcție de momentul formării lor: m. primare și m. secundare; în sedimente – după originea lor – se disting: m. → alogene și m. → autigene, iar în filoanele metalifere: m. metalice și m. de gangă.

MINERALE. Subst. Mineral; minereu. Acvamarin; agat; alait; albit; alunit; ametist; amfibol; amiantă; andaluzit; apatit; argonit; aur nativ; azbest; azurit; baritină; beril; blendă; bronzit; calcedonie; calcit; calcopirită; celestină; cleveit; columbit, niobit; corindon; cornalină; crisoberil; cuarț; diamant; dolomită; durit; epidot; euclaz; feldspat; ferită; fier nativ; fluorină; gagarinit; galenă; ghips; grafit; granat; hornblendă; kainit; labrador; lapislazuli, lapis, lazurit; leucit; magnetit, magnetită; magnezit; malahit; mangan; marcasit; mică; molibden; molibdenit, muscovit; nichelină; ortoclaz, ortoză; pirită; pirotină; realgar; rubin, balaș (înv.); safir; scapolit; serpentin; silex; silicat; smarald, smaragd; spinel; stibină; stronțianit; sulf; talc, talcșist (înv.); tantalit; topaz; tremolit; turanit; turmalină; uraninit. Mineralizare; demineralizare. Mineralogie; mineralog. Geologie; geolog. Muzeu mineralogic. Minerit. Miner. Adj. Mineral; mineralizat; mineralogic; mineralizator. Vb. A se mineraliza; a se demineraliza; a demineraliza. V. metale, pietre prețioase și semiprețioase, rocă.

mineral greu, (engl. = heavy mineral) termen convențional prin care se definește un min. cu G mai mare decât a bromoformului (G = 2,9), reprezentând cel mai comun lichid utilizat pentru separarea gravitațională a fracțiunii „ușoare” (G < 2,9) de fracțiunea grea. Ex.: aur, casiterit, ilmenit, zircon, turmalină, rutil, granat, sfen etc. M.g. formează asociații caracteristice în aluviuni recente, nisipuri, gresii, care permit stabilirea unor arii sursă sau care indică un anumit grad de maturitate al dep. respectiv. Concentrațiile de m.g. – magnetit, ilmenit, monazit, zircon -, au valoare economică. În cercetările stratigrafice, m.g. pot fi utilizate drept criteriu litologic de corelație a dep.

MINERÁL, -Ă (< fr., lat.) s. n., adj. 1. S. n. Corp natural, mai mult sau mai puțin omogen din punct de vedere fizic și chimic, component al rocilor și al minereurilor, reprezentat frecvent printr-o combinație chimică și, mai rar, prin elemente native, formate în urma proceselor geologice; cele mai multe m. sunt anorganice, solide și cristalizate. Sunt cunoscute peste 2.000 de m., dintre care silicații reprezintă c. 34%, oxizii și hidroxizii, c. 25%, iar sulfurile, c. 20%. ◊ Mineralele grele = minerale stabile din punct de vedere fizic și chimic, cu greutatea specifică peste 3, acumulate în rocile detritice și provenite din alterarea sau dezagregarea rocilor eruptive și metamorfice; concentrațiile mai însemnate reprezintă zăcăminte sedimentare de metale utile prețioase (ex. aur, diamante, granați, zirconiu, monozit, magnetit etc.). 2. Adj. Care se referă la minerale (1), care conține minerale. ◊ Regnul m. = totalitatea mineralelor (1). Apă m. v. apă.

MINERAL, -Ă s. n., adj. 1. S. n. Corp natural, mai mult sau mai puțin omogen din punct de vedere fizic și chimic, component al rociloi și minereurilor și format in urma proceselor fizico-chimice din scoarța pămîntului. Cf. CĂLĂTORIE, I, ap. URSU, T. Ș. 238. Cinovnicui . . . săvîrșind cercetarea bogățiii mineralurilor prințipatului mi-au înfățișat o însemnare asupra ocnelor de sare (a. 1833). DOC. EC. 535, cf. MURGOCI-LUDWIG, M. 5. Mineralele sînt cristalizate sau amorfe. LTR². Printre minerale se includ, în mod convențional, și unele substanțe organice. ib. 2. Adj. Care se referă la minerale (1); alcătuit din minerale, care conține minerale; de natura mineralelor. Se găsește un fel de piatră minerală. AMFILOHIE, G. F. 159^r/3. Lucruri minerale, adică sare, pucioasă, cărbuni de pămînt (a. 1811). DOC. EC. 119. Cîrmiz mineral, doao grănunțe. PISCUPESCU, O. 258/8 Gudron de cărbune mineral. IOANOVICI, TEHN. 48, cf. 18. Un însemnat spor de producție îl aduce întrebuințarea îngrășămintelor organice și minerale. CONTEMP. 1954, nr. 382, 5/1. 4 Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă subterana sau de suprafață, termală sau atermală, cu un conținut variabil de săruri, de gaze sau de substanțe radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice, (învechit) apă metalică, apă metalicească; p. e x t. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; cură, tratament făcut cu astfel de ape. La Călimănești, aproape de 10 verste de la Rîmnic lîngă Olt, se află două fîntîni de apă minerală feruginoasă. cr (1829), 114¹/22. Pe la sfîrșitul lui august poate mă întorc și eu la Paris de la apele minerale. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 587. Nu departe de aici, sînt apele minerale de Strungă. NEGRUZZI, S. I, 192. Pe sub seară scoborîm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale. VLAHUȚĂ, R. P. 108. În Dobrogea. . . sînt cunoscute două localități unde apar izvoare minerale sulfuroase. ONCESCU, G. 91. – Pl.: (1) minerale și (învechit) mineraluri, (rar, m.) minerali, (2) minerali, -e. - Din (1) rus. минерал, lat. minerale, it. minerale, germ. Mineral, fr. minéral, (2) it. minerale, lat. minerale, germ. mineralisch, fr. minéral.