mindirigiu sm [At: (a. 1820) N. A. BOGDAN, C. M. 177 / V: (înv) mender~ / Pl: ~ii/ E: tc minderci] 1 (Îrg) Meseriaș care face saltele Si: (înv) mindirar. 2 (Pex) Plăpumar.

mindirigiu m. plăpomar; [Turc. MINDEREDJY].

mindirigíŭ m. (turc. minderği). Est. Lucrător de mindire, saltele, plapome. – În vest plăpomar. În Mold. sud amîndoŭă.

mindirigiu (înv., reg.) s. m., art. mindirigiul; pl. mindirigii, art. mindirigiii (desp. -gi-ii)

mindirigiu (înv., reg.) s. m., art. mindirigiul; pl. mindirigii, art. mindirigiii (-gi-ii)

mindirigiu s. m., art. mindirigiul; pl. mindirigii, art. mindirigiii

MINDIRIGIU s. v. plapumar.

mindirigiu s. v. PLĂPUMAR.

MINDIRIGÍU s. m. (Învechit și regional) Meseriaș care lucrează saltele și plăpumi; (învechit) mindirar. V. p l ă p u m a r. Breasla ciubotarilor și a mindirigiilor (a. 1820). N. A. BOGDAN, C. M. 177. 59 lei. . . s-au dat menderigiului pentru bumbac și lucru așternutului (a. 1 824). IORGA, S. D. XXI, 199, cf. DDRF, SIO II₁; 260, TDRG. Ionică, băiatul mindirigiului. . . scîncea la poartă. BRĂESCU, A. 80. Popa Vasile mutul, mindirigiul mînăstirii. . . a rămas cu ochii holbați. V. ROM. mai 1 957, 7, cf. H I 85, x 539, XII 553, XVI 105, GLOSAR REG. - Pl.: mindirigii. - Și: (învechit) menderigiu s. m. – Din tc. minderci.