MINDIRIGÍU s. m. (Învechit și regional) Meseriaș care lucrează saltele și plăpumi; (învechit) mindirar. V. p l ă p u m a r. Breasla ciubotarilor și a mindirigiilor (a. 1820). N. A. BOGDAN, C. M. 177. 59 lei. . . s-au dat menderigiului pentru bumbac și lucru așternutului (a. 1 824). IORGA, S. D. XXI, 199, cf. DDRF, SIO II₁; 260, TDRG. Ionică, băiatul mindirigiului. . . scîncea la poartă. BRĂESCU, A. 80. Popa Vasile mutul, mindirigiul mînăstirii. . . a rămas cu ochii holbați. V. ROM. mai 1 957, 7, cf. H I 85, x 539, XII 553, XVI 105, GLOSAR REG. - Pl.: mindirigii. - Și: (învechit) menderigiu s. m. – Din tc. minderci.