MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

milițian, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 596 / P: ~ți-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: miliție + -ian, cdp fr milicien] 1 sm Soldat din miliție (1) Si: (rar) miliționer. 2 smf Persoană care face parte din miliție (5) Si: (îvr) miliționer.

MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care este în serviciul miliției (1), însărcinată cu paza ordinii și a securității publice. La intersecțiile străzilor, milițianul dirijează circulația. ▭ Noi acum trebuie să ajutăm pe milițian să-l afle pe vinovat. DUMITRIU, N. 167. 2. Soldat din miliție (2). Încotro, domnule locotenent? întrebă un milițian. CAMILAR, N. II 341. Mult mai de lipsă ar fi fost companielor care atacase fortul despre apus o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III 596. – Pronunțat: -ți-an.

MILIȚIAN s.m. și f. 1. Membru al miliției (1). 2. Ostaș din miliție (2). [Pron. -ți-an. / < miliție, cf. fr. milicien].

MILIȚIAN, -Ă s. m. f. 1. membru al miliției (1). 2. ostaș din miliție (2). (după fr. milicien)

MILIȚIAN ~eni m. înv. Persoană care lucra într-o instituție de miliție; polițist. [Sil. -ți-an] /Din miliție + suf. ~an

milițian m. soldat din miliție.

milițián m., pl. ĭenĭ (d. miliție; fr. milicien). Soldat din miliție.

femeie-milițian s. f. Milițian de sex feminin ◊ „Un pilot american a fost capturat și este păzit acum, în drumul prin junglă, de către o femeie-milițian.” R.l. 13 I 67 p. 6 (din femeie + milițian)

milițian (desp. -ți-an) s. m., pl. milițieni (desp. -ți-eni)

milițian (-ți-an) s. m., pl. milițieni (-ți-eni)

milițian s. m. (sil. -ți-an), pl. milițieni (sil. -ți-eni)

milițian, milițieni s. m. (iron., glum., peior.) subunitate de măsură pentru inteligență.

MILIȚIAN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)

MILIȚIAN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)

MILIȚIAN, -Ă subst. 1. S. m. Soldat din miliție (1); (rar) miliționer. Mult mai de lipsă ar fi fosi. . . o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III, 596. Acesta îi dă 3000 de pedeștri, adecă milițieni, țărani români, în ajutor. XENOPOL, I. R. V, 101, cf. PETICĂ, O. 226. Milițianul mergea anevoie, între caporal și soldat, PAS, Z. III, 189. Cîteva femei, sălbăticite de spaimă, se reped spre milițieni. CAMILAR, N. I, 304. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Acum n-ai mai fi sergentul milițian Zaharia Duhu. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele miliției (2). Colo-n piața orășană Măi, ce mai bujor! Ilenuța milițiană, Fată din popor. FRUNZĂ, Z. 61, cf. V. ROM. octombrie 1954, 189. – Pronunțat: -ți-an. – Pl.: milițieni, -e. – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).