MILIȚIAN, -Ă subst. 1. S. m. Soldat din miliție (1); (rar) miliționer. Mult mai de lipsă ar fi fosi. . . o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III, 596. Acesta îi dă 3000 de pedeștri, adecă milițieni, țărani români, în ajutor. XENOPOL, I. R. V, 101, cf. PETICĂ, O. 226. Milițianul mergea anevoie, între caporal și soldat, PAS, Z. III, 189. Cîteva femei, sălbăticite de spaimă, se reped spre milițieni. CAMILAR, N. I, 304. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Acum n-ai mai fi sergentul milițian Zaharia Duhu. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele miliției (2). Colo-n piața orășană Măi, ce mai bujor! Ilenuța milițiană, Fată din popor. FRUNZĂ, Z. 61, cf. V. ROM. octombrie 1954, 189. – Pronunțat: -ți-an. – Pl.: milițieni, -e. – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).