mijlocel, ~ea [At: CANTEMIR, IST. 107 / Pl: ~le / E: mijloc + -el] 1-12 sn (Șhp) Mijloc (1-3, 39,42, 44) (mic) Si: (reg) mijlocuț (1-12). 13 a (D persoane) De vârstă mijlocie (1).

MIJLOCEL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc (I 2). Nimeni nu m-a strîns în brață, Mijlocelul meu frîngîndu-l. COȘBUC, P, I 239. Că ți-aș prinde mijlocelul, Cum apucă lupul mielul. HODOȘ, P. P. 170. Lado, Lado, nu mai plînge, Mijlocelul nu-ți mai frînge. ALECSANDRI, P. P. 383. ◊ Fig. Și-n cea dulce legănare larba-și curmă mijlocelul. CERNA, P. 141.

mijlocel s. n., pl. mijlocele

mijlocel s. n., pl. mijlocele

mijlocel s. n., pl. mijlocele

MIJLOCÉL, -EÁ s. n., adj. Diminutiv al lui mijloc. 1. S. n. Talie (subțire). Iscusit mijlocelul. . . Helgii. CANTEMIR, IST. 107. Mă-nsor C-o puicuță de pădure, Ochii parcă-s două mure, Mijlocelul, Ca inelul. PR. DRAM. 376. Nimeni nu m-a strîns în brață Mijlocelul meu frîngîndu-l. COȘBUC, P. I, 239, cf. 165. Lado, Lado, nu mai plînge, Mijlocelul nu-ți mai frînge, Că acasă te-i întoarce Cînd pe strat inul s-a toarce. ALECSANDRI, P. P. 383. Cu brîu lat se încingea, Mijlocelul că-și frîngea. TEODORESCU, P. P. 583. Ț-aș prinde mijlocelul Cum apucă lupul mielul. HODOȘ, P. P. 170. Ioano, mijlocelul tău, Să-l fac lumînări de seu, Să le pui la capul meu; Să lumine Peste mine, Să-mi treacă de dor de tine ! MAT. FOLK. 303, cf. ZANNE, P. II, 273. (Neobișnuit, în forma mijlocea, din necesități de rimă) Să-ți cuprinz eu mijlocelul, Cum cuprinde lupu mielu; Să-ți cuprinz eu mijloceaua, Cum cuprinde lupu miaua. PÎRVESCU, C. 45. ◊ F i g. Și-n cea dulce legănare Iarba-și curmă mijlocelul. CERNA, P. 141. 2. Adj. (Despre persoane) De vîrstă mijlocie (I 3). Mîna sluga cea mai mare, Să dea la boi de mîncare. . . Mîna sluga mijlocea, Boilor fîn să le dea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 514. – Pl.: mijlocele. – Mijloc + suf. -el.