mieriu², ~ie a [At: LM / Pl: ~ii / E: miere + -iu] 1 De culoarea mierii. 2 Blond. 3 (D. ochi) Căprui.

mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.

mieriu (rar) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

mieriu (rar) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

mieriu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

MIERÍU², -ÍE adj. De culoarea mierii. Cf. LM, SCRIBAN, D. ♦ Blond. Cea mierie nu-mi trebuie Nici la moartea mea să vie. Cea oacheșă ca murea . . . Acolo-mi petrec vremea. MARIAN, O. II, 357. Dragu-mi-i badea mieriu Ca colacul cel de grîu. VAIDA. Hei, tu sorureaua mea, Hei, tu soră, tu mnirîie, Fă colac din nouă grîie. ȚIPLEA, P. P. 4. Vine mîndrul cel mieriu Cu murguțul de la rîu. BUD, P. P. 35. ♦ (Despre ochi) Căprui. Cf. ALR I 31/59, 341, 347, 361. - Pl.: mierii. – Miere + suf. -iu.