microclimă sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 113, 1/1 / Pl: ~me / E: ger Mikroklima] 1-3 Microclimat (1-3).

MICROCLIMĂ s. f. Clima unui spațiu foarte redus în apropierea solului (se ridică pînă la înălțimea de 1,50 m). Pădurile creează în spațiul pe care îl ocupă o microclimă proprie. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 113, 1/1.

MICROCLIMĂ s.f. Microclimat. [< germ. Mikroklima].

MICROCLIMĂ s. f. microclimat. (< germ. Mikroklima)

MICROCLIMĂ ~e f. 1) Climă specifică unui teritoriu limitat (localitate, pădure, vale, platou etc.); microclimat. 2) Clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimat. /<germ. Mikroklima

microclimă (desp. mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclimei; pl. microclime

microclimă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclimei; pl. microclime

microclimă s. f. (sil. -cro-cli-) climă

MICROCLIMĂ s. (MET.) microclimat, topoclimă, climă locală.

MICROCLIMĂ s. (MET.) microclimat.

MICROCLÍMĂ (< germ.) s. f. (METEOR.) Variația elementelor meteorologice în stratul de aer din imediata apropiere a solului (cu o înălțime de 1,5-2 m), cu particularități determinate de condițiile geografice locale; climă locală.

MICROCLIMĂ s. f. Microclimat. Pădurile creează în spațiul pe care îl ocupă o microclimă proprie, în care factorii climatici suferă schimbări însemnate. CONTEMP. 1948, nr. 113, 1/1, cf. LTR². A devenit necesară cercetarea sistematică a climei teritoriului țării și a microclimei zonelor respective. MG I, 323. - Pl.: microclime. – Din germ. Mikroklima.