meșteresc, ~ească a [At: ODOBESCU, S. II, 507 / Pl: ~ești / E: meșter + -esc] 1 (Rar) Care aparține meșterului (1). 2 (Rar) Specific meșterului (1). 3 (Rar) De meșter (1). 4 Legat de practicarea unui meșteșug, de activitatea meșteșugărească. 5 Specific meșterului (9). 6 De meșter (9). 7 Realizat cu artă, cu măiestrie, cu talent.

MEȘTERESC, -EASCĂ, meșterești, adj. (Rar) De meșter. Meșterul Manole. și-a întins activitatea lui meșterească preste toate mănăstirile cîte s-au restaurat și s-au clădit în țeara de peste Olt. ODOBESCU, S. II 507.

1) meșterésc, -eáscă adj. Fam. De meșter.

meșteresc (rar) adj. m., f. meșterească; pl. m. și f. meșterești

meșteresc (rar) adj. m., f. meșterească; pl. m. și f. meșterești

meșteresc adj. m., f. meșterească; pl. m. și f. meșterești

MEȘTERESC adj. v. meșteșugăresc.

meșteresc, -ească adj. (rar) v. Meșteșugăresc.

meșteresc adj. v. MEȘTEȘUGĂRESC.

MEȘTERESC, -EÁSCĂ adj. (Rar) 1. Care aparține meșterului (II), specific meșterului, de meșter. Și-a întins activitatea lui meșterească preste toate mănăstirile cîte s-au restaurat. ODOBESCU, S. II, 507. ♦ Legat de practicarea unui meșteșug (II), de activitatea meșteșugărească. Nu era, propriu-zis, o breaslă, făcută într-un scop comercial, ori meșteresc. N. A. BOGDAN, C. M. 176. 2. Specific meșterului (I 3), de meșter. Vînători de buzunare te pîndesc și cu dibăcie meșterească își apropiază aceste obiecte, I. NEGRUZZI, S. V, 67. 3. Realizat cu artă, cu măiestrie, cu talent. Cf. m e ș t e r (I 4). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU. – Pl.: meșterești. – Meșter + suf. -esc.