METODIST², -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste.

metodist¹, ~ă [At: ELEM. G. 53/6 / Pl: ~iști, ~e, (înv, sm) ~i / E: fr méthodiste] 1-2 smf, a (Adept) al metodismului. 3 smp Sectă a metodiștilor (1).

METODIST², -Ă, metodiști, -ste, s. m. și f. Adept al metodismului. – Din fr. méthodiste.

METODIST, -Ă, mețodiști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în metodică. 2. Adept al metodismului.

METODIST, -Ă adj. Referitor la metodism. // s.m. și f. Adept al metodismului. [Cf. fr. méthodiste, germ. Methodist].

METODIST¹, -Ă adj., s. m. f. (adept) al metodismului. (< fr. méthodiste)

METODIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al metodismului. /<fr. méthodiste

metodist m. care ține de o sectă protestantă (fundată la Oxford în 1720 de frații Wesley), ale cării doctrine sunt de o severitate extremă.

*metodíst, -ă s. și adj. (d. metodă). Care face parte dintr’o sectă anglicană foarte austeră, fundată de John Wesley în secolu XVIII.

metodist adj. m., s. m., pl. metodiști; adj. f., s. f. metodistă, pl. metodiste

!metodist adj. m., s. m., pl. metodiști; adj. f., s. f. metodistă, pl. metodiste

metodist (specialist în metodică, adept al metodismului) s. m., pl. metodiști

METODÍST¹, -Ă s. m. și f. Adept al metodismului: (la m. pl.) secta respectivă. S-au născut în urmă biserica evanghelică seau protestantă cu mai multe ramuri din care se însemnează . . . anglicismul cătră care mai vin și alte deosebite secte puțin însămnătoare, precum metodistii. ELEM. G. 53/6, cf. FABIAN-BOB, 48/9, GEOGR. N. 50/10, PROT.-POP., N. D., LM, DM. - Pl.: metodiști, -ste și (învechit, m.) metodisti. – Din fr. méthodiste.