METODICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika.

metodică [At: CR (1830), 337²/32 / G-D: (rar) metodicei / Pl: ~ci / E: ger Methodik, rs методика] 1 sf (Rar) Mod de predare și de însușire a unei discipline științifice, a unei arte etc. 2 sf Parte a pedagogiei care se ocupă cu studierea principiilor și regulilor de predare proprii fiecărui obiect de studiu. 3 a (Șîs, înv, carte ~ă) Metodă (1).

METODICĂ, metodici, s. f. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. ♦ Care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika.

METODICĂ, metodici, s. f. Parte a pedagogiei care tratează despre principiile și metoda de predare proprie fiecărui obiect de studiu; metodă. Era convins că îmbunătățirea învățămîntului universitar este de neconceput fără o ameliorare a metodicii de predare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 385, 5/4.

METODICĂ s.f. Ramură a pedagogiei care studiază principiile și metoda de predare proprie fiecărui obiect de studiu. ♦ Lucrare pedagogică în care sunt expuse metodele folosite la un anumit obiect de studiu. [Gen. -cii. / cf. germ. Methodik, rus. metodika, fr. méthodique].

METODICĂ s. f. 1. ramură a pedagogiei care studiază principiile și metoda de predare proprii fiecărui obiect de studiu. 2. lucrare pedagogică în care sunt expuse metode la un anumit obiect de studiu. (< germ. Methodik, rus. metodika)

METODICĂ ~ci f. 1) Compartiment al didacticii generale care se ocupă cu studiul principiilor, metodelor și formelor de predare proprii unei discipline. 2) Manual în care se tratează elementele de bază ale acestui compartiment. /<germ. Metodik, rus. metodika

metodică s. f., g.-d. art. metodicii; (texte) pl. metodici

metodică s. f., g.-d. art. metodicii; (cărți) pl. metodici

metodică s. f., g.-d. art. metodicii; (cărți) pl. metodici

METODICĂ s. (PED.) metodă. (~ pentru predarea unei limbi.)

METODICĂ s. metodă. (~ pentru predarea unei limbi.)

METODICĂ s. f. (Astăzi rar) Mod de predare și de însușire a unei discipline științifice, a unei arte etc.; (sens curent) parte a pedagogiei care tratează despre principiile și regulile de predare proprii fiecărui obiect de studiu. Metodica, adecă modul învâțăturei. ST. INST. 11/18. Ce alt rău ași potea eu aci înțelege fără de lipsa conoștinței a pedagoghiei și a metodicei. MAN. ÎNV. [prefață] 1/11, cf. BARCIANU, V., ALEXI, W. Ion Creangă, autor al primei cărți de metodică românească și al celor mai bune manuale școlare din timpul său. V. ROM. septembrie 1 954, 188. Rubrica de metodică nu trebuie scoasă din revistă. L. ROM. 1 959, nr. 1, 107. ♦ (Și, învechit, adjectival, în sintagma carte metodică) Manual care quprinde principiile și regulile de predare. D. Poteca. . . are încă tradusă o carte metodică pentru învățătura istorii sfinte. CR (1830), 337²/31. Apariția „Metodicii predării limbii franceze” are darul de . . . a deschide drumul unor discuții fructuoase. GÎ 1 966, nr. 832, 2/5. - Pl.: metodici. - – Gen. dat. și: (rar) metodicei. Din germ. Methodik, rus. методика.