METODICĂ s. f. (Astăzi rar) Mod de predare și de însușire a unei discipline științifice, a unei arte etc.; (sens curent) parte a pedagogiei care tratează despre principiile și regulile de predare proprii fiecărui obiect de studiu. Metodica, adecă modul învâțăturei. ST. INST. 11/18. Ce alt rău ași potea eu aci înțelege fără de lipsa conoștinței a pedagoghiei și a metodicei. MAN. ÎNV. [prefață] 1/11, cf. BARCIANU, V., ALEXI, W. Ion Creangă, autor al primei cărți de metodică românească și al celor mai bune manuale școlare din timpul său. V. ROM. septembrie 1 954, 188. Rubrica de metodică nu trebuie scoasă din revistă. L. ROM. 1 959, nr. 1, 107. ♦ (Și, învechit, adjectival, în sintagma carte metodică) Manual care quprinde principiile și regulile de predare. D. Poteca. . . are încă tradusă o carte metodică pentru învățătura istorii sfinte. CR (1830), 337²/31. Apariția „Metodicii predării limbii franceze” are darul de . . . a deschide drumul unor discuții fructuoase. GÎ 1 966, nr. 832, 2/5. - Pl.: metodici. - – Gen. dat. și: (rar) metodicei. Din germ. Methodik, rus. методика.