MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă¹ + suf. -ișoară.

mesișoară sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) mesș~ / Pl: ~oare / E: masă¹ + -ișoară] 1-2 (Șhp) Măsuță (1-2). 3-4 Ospăț (oferit în amintirea unui mort) Si: praznic. 5 Mâncare, hrană modestă, nepretențioasă.

MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă¹ + suf. -ișoară.

MESIȘOARĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mîncare; ospăț, pomană. Să-i faci o mesișoară. Să merg și eu la pomană. MARIAN, Î. 363.

mesșoară sf vz mesișoară

mesișoară (rar) s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

mesișoară (rar) s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

mesișoară s. f., g.-d. art. mesișoarei; pl. mesișoare

MESIȘOARĂ s. v. măsuță, mescioară.

mesișoară s.f. (reg.) 1 v. Măsuță. 2 (bis.) v. Pomană. Praznic.

mesișoară s. v. MĂSUȚĂ. MESCIOARĂ.

MESIȘOARĂ s. f. 1. Măsuță (1). Cf. PONTBRIANT, D. Pentru case fără copii, cei doi inși au și mese dintr-o singură bucată, mici și cu trei picioare, numindu-se mesuță, mesișoară sau măsuță. PAMPiLE, I. C. 147. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară Ca să scriu o hîrtioară S-o trimet la maica-n țară. ȘEZ. I, 47, cf. 239. 2. Ospăț, praznic (oferit în amintirea unui mort). De-i lua-o grozâvioară Dumnezeu să ți-o omoare Și să-i faci o mesișoară, Să merg și eu la pomană. SEVASTOS, C. 148. 3. Mîncare, hrană modestă, nepretențioasă. Avînd cu mine și bucate pre cît mă iertasă vremea și găsind o gîrliță ce trecea pă subt niște pomi. . . șezui aci cu mesșoara mea. GORJAN, H. II, 17/22. – Pl.: mesișoare. – Și: (regional) mesșoáră s. f. – Masă¹ + suf. -ișoarâ.

MESȘOÁRĂ s. f. v. mesișoară.