MERCENAR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.

mercenar, ~ă [At: CALENDAR (1853), 57/16 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: fr mercenaire, lat mercenarius] 1 sm Persoană care se angajează pentru bani într-o armată străină Si: (înv) lefegiu, simbriaș. 2 sm (Fig; prt) Persoană care face orice fel de servicii în schimbul banilor sau al unor avantaje materiale. 3-4 a Care aparține mercenarilor (1, 2). 5-6 a Care se compune din mercenari (1, 2). 7 a (Prt, d. oameni) Care își vinde serviciile. 8 a (Fig; d. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Făcut în scopul de a trage foloase materiale.

MERCENAR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană angajată cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.

MERCENAR, mercenari, s. m. Militar angajat cu leafă într-o armată străină, (învechit) lefegiu; (fig.) persoană care, pentru bani, se pune în serviciul oricărui interes, se face adept al oricărei convingeri. Advocatul, care se refugiase în această atroce chițibușerie de mercenar, era și el un tînăr din «generația» cultivată. ARGHEZI, P. T. 96. N-ați perdut nimica lipsindu-vă de colaborarea unui așa brav mercenar al condeiului. CARAGIALE, O. VII 230.

MERCENAR s.m. 1. Militar angajat cu plată într-o armată străină; lefegiu. 2. (Fig.) Persoană care pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptînd pentru interese de orice natură. // adj. Care aparține mercenarilor; format din mercenari. ♦ Care acționează plătit. [Cf. fr. mercenaire, lat. mercenarius < merces – salariu].

MERCENAR, -Ă I. s. m. 1. militar angajat cu plată într-o armată străină. 2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură. II. adj. care aparține mercenarilor; format din mercenari. (< fr. mercenaire, lat. mercenarius)

MERCENAR ~i m. 1) Ostaș în solda unei armate străine; lefegiu. 2) fig. Persoană care prestează orice activitate în schimbul unor avantaje materiale. /<fr. mercenaire, lat. mercenarius

mercenar a. 1. care lucrează pentru bani: lucrător mercenar; 2. care se face numai pentru câștig: lucru mercenar; 3. fig. care se lasă ușor a fi corupt prin interes: suflet mercenar. ║ m. 1. cel ce lucrează pentru bani; 2. soldat care se vinde pentru bani; 3. fig. om interesat și lesne de corupt cu bani.

*mercenár, -ă adj. (lat. mercenarius și, maĭ bine, mercennarius, d. merx, mercis, marfă). Care se face pe banĭ: om, soldat mercenar. Avid de cîștig: suflet mercenar. S. m. Soldat care se luptă pentru acela care-ĭ dă leafă (nu pentru patrie), lefegiŭ. Fig. Mercenar al condeĭuluĭ, acela care (chear contra convingeriĭ luĭ) scrie la ziar pentru cel ce-l plătește.

!mercenar adj. m., s. m., pl. mercenari; adj. f., s. f. mercenară, pl. mercenare

mercenar adj. m., s. m., pl. mercenari; adj. f. mercenară, pl. mercenare

mercenar s. m., adj. m., pl. mercenari; f. sg. mercenară, pl. mercenare

MERCENAR s. (IST., MIL.) (înv.) joldunar, lefegiu, simbriaș, simbriot, stipendiat. (~ în armata otomană.)

MERCENAR s. (IST., MIL.) (înv.) joldunar, lefegiu, simbriaș, simbriot, stipendiat. (~ în armata otomană.)

MERCENAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Persoană care se angajează pentru bani într-o armată (străină) ; (învechit) lefegiu, simbriaș. Înrolâ pe mercenarii germani și boemi și prin grabnici trimeși ceru agiutor și de la fratele său. CALENDAR (1853), 57/16. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. BOLINTINEANU, B. 38/8. Unui mercenar ce-i pasă de o țară Ce nu va fi a sa. I. NEGRUZZI, S. VI, 216. Armatele, pe unde le aveau, erau compuse numai din mercenari cari luptau pentru bani. XENOPOL, I. R. IV, 53, cf. V, 54, ȘIO II_1; 234. În al cincilea rînd trebuie să punem cetele de mercenari străini. BOGDAN, O. 14. Bastarnii erau străvechi mercenari ai răsăritului. PÂRVAN, G. 124. ◊ (Adjectival) Ostașii mercenari. CALENDAR (1857), 11/15. ♦ F i g. (Peiorativ, de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Persoană care face orice fel de servicii în schimbul banilor sau al unor avantaje materiale. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM. N-ați pierdut nimica lipsindu-vă de colaborarea unui. . . așa brav mercenar al condeiului. CARAGIALE, O. VII, 239, cf. ȘĂINEANU, D. U. Onoarea, averea și viața celor mai iluștri cetățeni sînt la discreția acestor mercenari ai delațiunii. LOVINESCU, C. IV, 74, cf. SCRIBAN, D. Vom ridica în lumina necruțătoare a istoriei, spre a fi judecat, rolul jalnic al mercenarilor imperialismului. CONTEMP. 1 948, nr. 109, 5/5, cf. BOUREANU, S. P. 15. Pier mercenarii tiraniei Cum piere-n valul vijeliei Omida putredă din ram. DEȘLIU, N. 69. Popoarele iubitoare de pace. . . zdrobesc mașinațiunile criminale ale imperialiștilor. . . și ale mercenarilor lor. LUPTĂ DE CLASĂ, 1 953, nr. 1-2, 123. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1); care se compune din mercenari. Fidelitatea. . . tot încă era prea mare și, am putea zice, neprobabilă din partea unei oștiri mercenarie din secolul XVI. HASDEU, I. V. 119. Formațiile mercenare . . . au primit ordinul strict de a folosi fără cruțare armele. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 382. ♦ F i g. Nu voi lăsa a-l atinge brațe streine, mercenare. LĂZĂRESCU, S. 61/1. ♦ F i g. (Peiorativ; despre oameni) Care acționează plătit, care își vinde serviciile. Mărturi mercenari. LM, cf. ȘĂINEANU, D. U. Sînteți bun, domnule romancier, producător mercenar. BARANGA, V. A. 18. ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Făcut în scopul de a trage foloase materiale. Laude mercenarie. LM. – Pl.: mercenari. – Și: (învechit) mercenáriu, -ie adj. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.