17 definiții pentru menzil (persoană) mezil


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

menzil [At: NECULCE, L. 67 / V: ~zăl, mezel, mezil, min~, mizil / Pl: ~uri / E: tc menzil] (Înv) 1 sn Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență în țările române, înainte de introducerea căilor ferate Si: oleic, poștă. 2 sn (Înv) Mezilhanea. 3 sn (Îc) ~-căpitan Căpitan de poștă. 4 sn Diligență. 5 (Îlav) Cu mare ~ în mare grabă. 6 sm Curier special călare Si: olăcar. 7 sn Act oficial sau înștiințare scrisă.

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

MENZÍL, menziluri, s. n. (Învechit) 1. Poștă cu diligențe și cai, cu care se făcea, pînă în secolul trecut, transportul călătorilor și al corespondenței. Cu cai de menzil... avea să-l ducă... la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 175. Era un han cuprinzător cu căruțe de poștă și potcovăria nelipsită de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU, O. II 139. 2. Curier, ștafetă. Nu mai zăbovi, ci trimete acum numaidecît menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. – Variantă: mezíl (GORJAN, B. IV 35) s. n.[1]

  1. Pentru sensul 2 este plauzibilă și încadrarea ca s. m. De altfel, varianta mezil este menționată ca masculin la intrarea respectivă. — gall

MENZIL s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Serviciu de poștă, olac. Antonie-Vodă ține menzilul di Ștefănești pîn-în Cameniță. NECULCE. ♦ Stație de poștă (unde se schimbau caii). Cu călărașii carii să întîmplă acolo, în menzil, vin la Moldova. GHEORGACHI. Atunce era greu țării la zahareli și menziluri la drumul Caminiții. CRB, 170r. 2. S. n. Căruță de poștă, diligentă. L-au și pornit de-au venit în menzil la Ieși. NECULCE. Domnii veniia călări pînă la Dunăre, încă unii din domni au venit și în menzil. GHEORGACHI. ◊ Expr. Cu mare menzil = în mare grabă. Au plecat cu mare menzil la Țarigrad, crăpînd doua perechi de telegari pănă la Galați. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 3. S. m. Curier, ștafetă, olăcar. Să se scrie împăratului cu menzil la craiul de la Basra ca să-i dea știre cum că l-au mazilit. H 1771, 93r. 4. S.n.- Act oficial sau înștiințare scrisă. Au dat știre . . . cum că au murit, iar peste trei ceasuri au scos alt mezil, cum că s-au trezit. PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU. Variante: mezil (CRB, 170r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. menzil. Cf. o l ă c ă r ie ; o l a c (1), o l ă c a r, v e a s t n i c.

menzíl n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] menzil). Vechĭ. Poștă (casa, oficiu, căruța, caiĭ). – Și mezil, minzil și mizil (de unde și numele orașuluĭ Mizil). – Ca adj. menzilesc, poștal.

cetal-mezil sn [At: DRĂGHICI / V: (înv) ~menzil / E: tc çatal + menzil] (Tcî) Diligență. corectată


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

menzíl (curier, ștafetă) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MENZÍL s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

menzil s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

Intrare: menzil (persoană)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • menzil
  • menzilul
  • menzilu‑
plural
  • menzili
  • menzilii
genitiv-dativ singular
  • menzil
  • menzilului
plural
  • menzili
  • menzililor
vocativ singular
  • menzilule
  • menzile
plural
  • menzililor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mezil
  • mezilul
plural
  • mezili
  • mezilii
genitiv-dativ singular
  • mezil
  • mezilului
plural
  • mezili
  • mezililor
vocativ singular
  • mezilule
  • mezile
plural
  • mezililor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

menzil (persoană) mezil

etimologie: