MELIȚARE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat¹. – V. melița.

melițare¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~țări / E: melița¹] 1 Zdrobire cu melița pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. 2 (Fig) Flecăreală.

MELIȚARE, melițări, s. f. Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat¹. – V. melița.

MELIȚARE, melițări, s. f. Melițat¹.

melițare (rar) s. f., g.-d. art. melițării; pl. melițări

melițare (rar) s. f., g.-d. art. melițării; pl. melițări

melițare s. f., g.-d. art. melițării; pl. melițări

MELIȚARE s. v. melițat.

melițare s.f. melițat. Prin melițare, se zdrobesc și se înlătură, cu ajutorul meliței, părțile lemnoase ale tulpinilor topite de in și de cânepă, pentru alegerea fuiorului.

MELIȚARE s. melițat. (~ inului.)

melițáre, melițări, s.f. Operație prin care se zdrobeau firele de cânepă, pentru a se obține tortul (= firele textile). – Din melița.

MELIȚÁRE¹ s. f. Acțiunea de a m e l i ț a¹ (1); melițat¹. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. După melițarea unui capăt, smocul [de in] e introdus cu capătul celălalt, care se tratează în mod identic. LTR². – Pl.: melițări. – V. melița¹.