MELAMINĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine.

melamină sf [At: SCÎNTEIA, 1960, nr. 4833 / V: ~in sn / Pl: ~ne / E: fr mélamine] Clasă de substanțe derivate din amida acidului cianuric, care sunt utilizate la fabricarea unor mase plastice rezistente.

MELAMINĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, întrebuințată la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine.

MELAMINĂ s.f. (Chim.) Substanță chimică organică din care se obțin materiale plastice rezistente. [< fr. mélamine, germ. Melamin].

MELAMINĂ s. f. material plastic rezistent, pe bază de rășină sintetică, folosit pentru furniruirea mobilei de bucătărie, a unor panouri decorative etc. (< fr. mélamine)

melamin sn vz melamină

melamină s. f., g.-d. art. melaminei; pl. melamine

melamină s. f., g.-d. art. melaminei; pl. melamine

melamină s. f., g.-d. art. melaminei; pl. melamine

MELAMÍNĂ (< fr. {i}) s. f. Substanță chimică organică (p. t. 354°C), obținută prin polimerizarea cianamidei. Este folosită, împreună cu formaldehida, la fabricarea unor materiale plastice (rășini de m.).

MELAMINĂ s. f. Clasă de substanțe derivate din amida acidului cianuric, care sînt întrebuințate la fabricarea unor mase plastice rezistente. Muncitorii din această ramură au hotârît să realizeze în următoarea lună diverse articole de uz casnic din melamină. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4833. Vase confecționate din melamin, rezistente la foc, ca și la frig. ib. 1 960, nr. 4842. Pl.: melamine. – Și: melamin s. n. – Din fr. mélamine.

MELAMÍN s. n. v. melamină.