meduză sf [At: BARASCH, I. N. 14/3 / Pl: ~ze / E: fr méduse] 1 (Lsg) Specii de animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, în formă de clopot sau de umbrelă. 2 (Șip) Animal din aceste specii. 3 (Mit) Personaj cu părul din șerpi, a cărui privire pietrifica ființele vii.

MEDUZĂ, meduze, s. f. 1. Animal marin din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, în forma unui clopot sau a unei umbrele și prevăzut cu tentacule, care îl ajută să plutească și să se hrănească. Orice apropiere a unui necunoscut, care vrea să-mi vorbească, mă întărîtă ca pe o meduză. CAMIL PETRESCU, P. V. 10. 2. (În mitologia antică) Ființă fabuloasă, imaginată ca o femeie cu șerpi pe cap în loc de păr și despre care se credea că preface în stane de piatră persoanele la care se uita.

MEDUZĂ s.f. 1. Ființă fabuloasă, închipuită ca o femeie cu șerpi în loc de păr. 2. Animal marin celenterat, cu corpul gelatinos în forma unei ciuperci. [Cf. fr. méduse < Meduza – una din Gorgone].

MEDUZĂ s. f. animal marin celenterat, cu corpul gelatinos, transparent, în forma unei ciuperci. (< fr. méduse)

MEDUZĂ ~e f. Animal marin celenterat, cu corp gelatinos și transparent în formă de ciupercă. /<fr. méduse

*medúză f., pl. e (lat. Medúsa, vgr. Médusa, numele unuĭ monstru mitologic). Zool. Polip marin de forma uneĭ mase gelatinoase. V. celenterat, acalefă.

Meduza f. 1. Mit. una din cele trei Gorgone, al cării păr era împleticit cu șerpi și a cării privire împietria: ea fu răpusă de Perseu; 2. zoofit marin care seamănă unei masse gelatinoase.

meduză (animal) s. f., g.-d. art. meduzei; pl. meduze

meduză s. f., g.-d. art. meduzei; pl. meduze

meduză s. f., g.-d. art. meduzei; pl. meduze

meduză, -ze.

MEDUZA (în mitologia greacă), una dintre cele trei Gorgone; singura muritoare. Inițial, o încântătoare tânără, a fost transformată de Atena, din gelozie sau ca pedeapsă pentru relația sa cu Poseidon, într-o ființă cu chip înspăimântător, având un cap înconjurat de șerpi și a cărui vedere împietrea pe orice muritor. Perseu i-a tăiat capul în somn, ajutat de Atena care i-a ținut scutul ei drept oglindă. Capul M. a fost fixat de Atena pe scut (egidă). Din sângele M. ucise s-a născut calul înaripat Pegas și uriașul Chrysaor.

(Cap de) Meduză – De o frumusețe răpitoare, Meduza, una dintre cele trei Gorgone, era vestită îndeosebi prin părul ei bogat, mătăsos, cîrlionțat. Pentru că a pîngărit templul zeiței Atena, aceasta a prefăcut părul Meduzei în șerpi, iar privirea ei care aprindea văpaia inimilor într-o privire care stingea flacăra vieții. Eroul grec Perseu i-a tăiat capul, la vederea căruia oricine se preschimba în stană de piatră. Capul Meduzei a devenit astfel o imagine literară pentru ceva care înspăimîntă. Al. Macedonski, în „Articole literare”, scrie despre analiza critică: „Pentru mediocrități, ea va fi capul Meduzei; pentru scriitori de talent, oglinda greșelilor de evitat”. MIT.

MEDUZĂ s. f. Nume dat mai multor specii de animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, în formă de clopot sau de umbrelă. Meduze lucitoare. BARASCH, I. N. 14/3. Meduze. . . mai poartă în gelatinosul lor trup reflexul curcubeului primitiv. ANGHEL, PR. 74. Meduzele fac parte din fauna marină, cu numeroase forme intrînd în largă măsură în formarea planctonului. SIMIONESCU, F. R. 458. M-am crispat ca o meduză. CAMIL PETRESCU, U. N. 176, cf. id. N. 77. În apă, sub vase, pești și homari, meduze și lei-de-mare fugeau speriați spre adîncuri. STANCU, R. A. V, 252. – Pl.: meduze. – Din fr. méduse.