MEDIEVAL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține Evului Mediu, privitor la Evul Mediu, al Evului Mediu. ♦ (Substantivat) Om din Evul Mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din Evul Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval.

medieval, ~ă [At: CARAGIALE, O. VII, 249 / P: ~di-e~ / Pl: ~i, ~e / E: fr médiéval] 1 a Care aparține Evului Mediu. 2 a Referitor la Evul Mediu. 3 a Specific Evului Mediu. 4-5 sm Persoană care a trăit în Evul Mediu. 6 sf (Tip) Literă care imită scrierea din Evul Mediu.

MEDIEVAL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval.

MEDIEVAL, -Ă, medievali, -e, adj. Care se referă la evul mediu, din evul mediu, al evului mediu. S-au sfărîmat orașe de veacuri și s-au prăbușit cetăți de clopotnițe medievale. ARGHEZI, P. T. 69. Înfășurați în bunzi imense, cît niște pelerine medievale, acoperiți cu pleduri groase și îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuia de peste o săptămînă. REBREANU, R. I 214. ◊ Fig. Cetatea... își înălță spre cer silueta medievală. BOGZA, C. O. 212. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. Medievalii au clădii catedralele gotice.

MEDIEVAL, -Ă adj. Referitor la evul mediu, din evul mediu. // s.m. Om din evul mediu. // s.f.pl. Litere de tipar care imită scrisul colțuros și strîns legat al evului mediu. [Pron. -di-e-. / < fr. médiéval, cf. lat. medium – de mijloc, aevum – epocă].

MEDIEVAL, -Ă I. adj. referitor la evul mediu. II. s. f. pl. litere de tipar cu piciorușele de formă triunghiulară, care imită scrisul colțuros și strâns legat al evului mediu. (< fr. médiéval)

MEDIEVAL ~ă (~i, ~e) Care ține de evul mediu; propriu evului mediu. [Sil. -di-e-] /<fr. médiéval^[1]

medieval a. ce ține de evul-mediu, de timpul scurs între anii 476-1453.

*medievál, -ă adj. (d. lat. medium aevum, evu mediŭ; fr. médiéval). Din evu mediŭ, al evuluĭ mediŭ: istoria medievală (476-1453 după Hristos). Fig. Barbar, autoritar: apucăturĭ medievale.

medieval (desp. -di-e-) adj. m., pl. medievali; f. medievală, pl. medievale

medieval (-di-e-) adj. m., pl. medievali; f. medievală, pl. medievale

medieval adj. m. (sil. -di-e-), pl. medievali; f. sg. medievală, pl. medievale^[1]

MEDIEVAL, -Ă adj. (< fr. médiéval, cf. lat. medium – de mijloc, aevum – epocă): în sintagma latină medievală (v.).

MEDIEVAL, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, specific evului mediu. Lasă-te de castele medievale ; leapădâ-te de iuncheri. CARAGIALE, O. VII, 249. Omul medieval atârna de persoana baronului feudal, de rege ori împărat. GHEREA. ST. CR. II, 314. Turnurile orașului se estompează nedeslușite ca într-o gravură germană medievală. PETICĂ, O. 243. Izbeam cu parul în dreapta și în stînga. . . spre a mă mîngîia cu închipuirea că săvîrșesc cine știe ce mare ispravă de cavalerism medieval. HOGAȘ, M. N. 186. Înfășurați în bunzi imense, cît niște pelerine medievale. . ., sfidau gerul aspru. REBREANU, R. I, 214. Acel faimos episcop medieval pe care l-a chemat Toma din Kempis. SADOVEANU, O. IX, 214. Medieval a fost Dante și prin concepțiile sale politice. OȚETEA, R. 196. Clopotnițe medievale. ARGHEZI, P. T. 69. Ștefan cel Mare e mîndria Moldovei medievale. CONTEMP. 1954, nr. 404, 5/4. Tema luptei dintre cele două lumi, medievală și modernă. LL I, 124. Cînd și cînd apare pe cîte o culme un castel medieval, cu ziduri de cetate. V. ROM. iulie 1 957, 79. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. Medievalii au dat. . . însemnătate acestor tautologii. MAIORESCU, L. 71. 2. Subst. pl. (Tipogr. ; atestat în forma medievale) Literă care imită scrierea din evul mediu. Cf. V. MOLIN, V. T. Pronunțat: -di-e-. – Pl.: medievali, -e. – Din fr. médiéval.