13 definiții pentru meșteșugar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar.

MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar.

meșteșugar sm [At: BOLLIAC, O. 238 / V: (îrg) meșterș~ / Pl: ~i / E: meșteșug + -ar] Persoană care practică) o meserie (1) Si: meseriaș (1), (înv) meștesugaș (1), meșteșugareț (1), (îvr) meșteșugarnic.

MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană care practică un meșteșug; meseriaș, meșter. Era mai bine înstărit decît meșteșugarii ceilalți. PAS, Z. I 145. Erau... amîndoi mari meșteșugari în meșteșugul lor. GALACTION, O. I 213. însoțesc cu iubire pe meșteșugar la lucrarea mîinilor sale. ISPIRESCU, U. 26.

MEȘTEȘUGÁR ~i m. Persoană calificată într-un meșteșug; meseriaș. /meșteșug + suf. ~ar

meșteșugar m. cel ce practică un meșteșug: meseriaș, profesionist.

meșteșugár m. (d. meșteșug). Meseriaș, care știe și exercită un meșteșug.

meșterșugar sm vz meșteșugar


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

meșteșugár s. m., pl. meșteșugári

meșteșugár s. m., pl. meșteșugári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEȘTEȘUGÁR s. v. meseriaș.

MEȘTEȘUGAR s. meseriaș, (franțuzism) artizan, (înv. și pop.) meșter, (înv.) meșteșugareț, meșteșugaș. (Un ~ priceput.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGAR. Subst. Meșteșugar, meseriaș, meșter, meșteraș (dim., rar), artizan, șuster (reg.), cîrpaci (depr.). Fierar, făurar (înv. și reg.), covaci (reg.), covali (reg.), potcovar; lăcătuș, strungar, strugar (reg.); aurar; zlătar (înv.), argintar (rar), alămar, arămar; tinichigiu; cazangiu; căldărar; cositorar, spoitor; armurier, zălar, săbier (înv.). Lemnar, dulgher, tîmplar, teslar (reg.), stoler (reg.), bărdaș (reg.); dogar, butnar (reg.), văsar (reg.), putinar (rar), covătar; rudar, lingurar; rotar, caretaș, brișcar, droșcar (înv. și pop.); șindrilar, șițar, drănicer; parchetar. Pielar, tăbăcar, dubălar (reg.), timar (reg.); cojocar, blănar; curelar, șelar, samaragiu (rar). Cizmar, pantofar, ciubotar (reg.), cavaf (înv.), papucar (înv. și reg.). Croitor; croitoreasă, cusătoreasă (rar), lenjereasă, brodeză; sumănar, zăbunar; plăpumar, plăpumăreasă; ceaprazar, găitănar, șepcar, pălărier, căciular, ișlicar (înv.). Țesător, țesătoare; abagiu, pînzar (înv.), postăvar, postăvăreasă, mătăsar (înv.). Măcelar, casap (reg.), mezelar, cîrnățar, pastramagiu (ieșit din uz). Brutar, pitar (reg.), franzelar; covrigar; plăcintar, simigiu. Bucătar, bucătăreasă. Olar, ceramist, faianțator, olănar; cărămidar, țiglar. Pietrar, cioplitor, mărmurar. Sticlar, suflător; șlefuitor; gravor. Zidar; zugrav; spoitoreasă; mozaicar. Morar, morăraș (dim.), morărel, măcinar (neobișnuit), morăriță. Fîntînar, puțar (pop.). Frînghier, sforar. Frizer, bărbier, coafor; peruchier; frizeriță, coafeză. Bijutier, giuvaergiu. Geamgiu. Cărăuș, chirigiu (înv.), birjar, vizitiu, rotaș. Plutaș. Pieptănar. Lumînărar, mungiu (înv.). Lustragiu, lustrar (rar). Rogojinar. Săpunar. Tapițer. Vărar. Iconar, zugrav. Adj. Meșteșugăresc, de meșteșugar, meșteresc; artizanal; cizmăresc, ciubotăresc (reg.); cojocăresc, rudăresc; măcelăresc; morăresc; birjăresc. Vb. A meșteșugări (rar), a practica o meserie; a meșteșugi, a meșteri. A lucra, a munci, a trudi (pop.). V. atelier, îndeletnicire, meșteșug.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

Intrare: meșteșugar
meșteșugar substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugar
  • meșteșugarul
  • meșteșugaru‑
plural
  • meșteșugari
  • meșteșugarii
genitiv-dativ singular
  • meșteșugar
  • meșteșugarului
plural
  • meșteșugari
  • meșteșugarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)