7 definiții pentru maximă (valoare)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

maxim2, ~ă [At: MIRONESCU, S. A. 113 / Pl: ~i, ~e / E: lat maximus, fr maxime, maxima] 1 a (Îoc minim) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. Si: maximal (1). 2 sf (Spc) Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o calitate variabilă. 3 sf (Met) Centru de înaltă presiune atmosferică.

MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

máximă (valoare maximă, aforism) s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

Intrare: maximă (valoare)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maximă
  • maxima
plural
  • maxime
  • maximele
genitiv-dativ singular
  • maxime
  • maximei
plural
  • maxime
  • maximelor
vocativ singular
plural

maximă (valoare)

  • 1. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Centru de înaltă presiune atmosferică.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: