MARCHITĂNIE, marchitănii, s. f. (Înv.) 1. Loc unde își expunea mărfurile un marchitan; p. ext. mărfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Mărfuri metalice mărunte și variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o făcea un marchitan; comerț cu articole de marchitănie (2). [Var.: marchidănie s. f.] – Marchitan + suf. -ie.

marchitănie sf [At: POLIZU / V: ~che~, ~idă~, mărchidă~, măr~, mârchidă~ / Pl: ~ii / E: marchitan + -ie] 1 Prăvălie a marchitanului (1). 2 (Spc) Prăvălie de mărunțișuri. 3-5 Ocupație a marchitanului (1-3). 6 Marfă pe care o vindea marchitanul. 7 Mărfuri mărunte diverse.

MARCHITĂNIE, marchitănii, s. f. 1. Locul unde își expunea mărfurile un marchitan; p. ext. mărfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Mărfuri metalice mărunte și variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o făcea un marchitan; comerț cu articole de marchitănie (2). [Var.: marchidănie s. f.] – Marchitan + suf. -ie.

MARCHITĂNIE, marchitănii, s. f. (Învechit) Prăvălia unui marchitan; ocupația marchitanului. ♦ (Cu sens colectiv) Mărfurile pe care le vinde marchitanul (în special lacăte, balamale și alte articole de metal).

MARCHITĂNIE ~i f. înv. 1) Magazin în care se vindeau mărunțișuri de uz casnic. 2) Comerț cu mărunțișuri. 3) Meseria de marchitan. /marchitan + suf. ~ie

marchitănie f. 1. prăvălia marchitanului; 2. mărfuri diferite.

marchetănie sf vz marchitănie

mărchidănie sf vz marchitănie

mărchitănie sf vz marchitănie

mârchidănie sf vz marchitănie

marchidăníe și -tăníe f. (d. marchidan, -tan). Negustoria saŭ marfa marchidanuluĭ. V. mărunțiș.

marchitănie (înv.) s. f., art. marchitănia, g.-d. art. marchităniei; (prăvălii, mărfuri) pl. marchitănii, art. marchităniile (desp. -ni-i-)

marchitănie (înv.) s. f., art. marchitănia, g.-d. art. marchităniei; (prăvălii, mărfuri) pl. marchitănii, art. marchităniile

marchitănie s. f., art. marchitănia, g.-d. art. marchetăniei; (prăvălii, mărfuri) pl. marchitănii, art. marchităniile

MARCHITĂNIE s. f. 1. Prăvălia marchitanului ; (în special) prăvălie de mărunțișuri. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. Ocupația, profesiunea marchitanului. Cf. LM. Și-a cumpărat un cal și brișcă, marfă și s-a apucat de „mîrchidănie”. IOVESCU, N. 130, cf. H XI 199. 3. (La sg. cu sens colectiv sau la pl.) Mărfuri pe care le vindea marchitanul; mărfuri diferite (și mărunte). Cf. COSTINESCU, ALEXI, W. Îngrămădirea asta de mărunțișuri, colori și tinichele. . . , zornăiala manufacturilor, marchidăniilor și a momelilor de tot soiul, falșe și vopsite prost. KLOPSTOCK, P. 21. - Pl.: marchitănii. - Și: marchetăníe (ALEXI, W.), mărchităníe (POLIZU), marchidăníe, mărchidăníe (H XI 199), (rar) mîrchidănie s. f. – Marchitan + suf. -ie.

MARCHETĂNIE s. f. v. marchitănie.

MARCHIDĂNÍE s. f. v. marchitănie.

MĂRCHIDĂNÍE s. f. v. marchitănie.

MĂRCHITĂNÍE s. f. v. marchitănie.