10 definiții pentru mărturisitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

mărturisitor [At: PSALT. 46 / V: ~setoriu, ~iu, ~rusitoriu / Pl: ~i / E: mărturisi + -tor] (Înv) 1 sm Persoană care susține, propagă o credință, o învățătură morală Si: propovăduitor, propagator. 2 sm (Pex) Mucenic (1). 3 sm Persoană care afirmă, arată, susține, probează ceva. 4 sm (Spc) Persoană care depune mărturie în fața unei instanțe Si: martor (5). 5 a Care adeverește. 6 sm Duhovnic.

MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.

mărturisitor m. martir: Cuviosul prooroc Vasile Mărturisitorul.

mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir: sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).

mărturisitoriu sm vz mărturisitor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitór adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; f. sg. și pl. mărturisitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRTURISITÓR s. v. confesor, duhovnic, martir, martor, mucenic, predicator, propagator, propovăduitor.

mărturisitor s. v. CONFESOR. DUHOVNIC. MARTIR. MARTOR. MUCENIC. PREDICATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR.

Intrare: mărturisitor (s.m.)
mărturisitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorul
  • mărturisitoru‑
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorii
genitiv-dativ singular
  • mărturisitor
  • mărturisitorului
plural
  • mărturisitori
  • mărturisitorilor
vocativ singular
  • mărturisitorule
plural
  • mărturisitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărturisitor (s.m.)

etimologie:

  • Mărturisi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09